Pentru un somn bun, e mai bine să citim o carte „adevărată“ decât una digitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să citim înainte de culcare este întotdeauna o idee foarte bună, acest lucru ajutându-ne să ne relaxăm şi să adormim mai uşor. Cercetătorii avertizează însă că lectura cărţilor în format electronic ne poate perturba somnul.

Folosirea unui dispozitiv electronic care emite lumină albastră, cum sunt tabletele, laptop-urile şi smartphone-urile, înainte de culcare poate avea un impact negativ asupra stării generale de sănătate, asupra vigilenţei şi ritmului circadian, potrviti unui nou studiu american, informează Science Daily.

Cercetători de la Brighan and Women's Hospital din Boston au comparat efectele biologice ale lecturii unei cărţi tipărite cu cele ale cititului cărţilor în format electronic.

În cadrul acestui studiu, timp de două săptămâni, 12 participanţi au citit timp de patru ore înainte culcare, cărţi în format electronic pe iPad şi cărţi pe suport de hârtie, câte cinci zile consecutiv. Ordinea tipului de lectură a fost aleasă în mod aleatoriu, pentru fiecare participant, astfel că unii au citit mai întâi cărţi tipărite, iar apoi cărţi digitale, iar alţii mai întâi cărţi pe suport electronic şi apoi pe suport de hârtie.

Cercetătorii au constatat că, atunci când citiseră cărţi în format electronic, participanţilor le lua mai mult timp pentru a adormi, ei fiind mai puţin somnoroşi seara. De asemenea, ei petreceau mai puţin timp în faza REM a somnului, o etapaă esenţială a somnului, în cursul căreia se fixează informaţiile în memorie.

Când citeau cărţi digitale, participanţii adormeau mai greu, erau mai puţin somnoroşi seara şi aveau secreţia de melatonină (n.r. - hormon produs de glanda pineală care induce somnul) scăzută, ritmul cricadian le era întârziat şi erau mai puţin vioi a doua zi dimineaţă decât atunci când citiseră o carte tipărită“,  a precizat Anne-Marie Chang, autoare a studiului şi cercetător în ştiinţa somnului la spitalul din Boston.

Mai exact, cititorii pe tablete adormeau cu o oră mai târziu decât ceilalţi şi erau mai puţin vioi dimineaţa, după opt ore de somn.

Cercetătorii spun că sunt necesere sutdii epidemilogice de amploare pentru a stabili concesinţele pe termen lung ale folosirii acestor dispozitive electronice asupra sănătăţii, în contectul în care în ultimii 50 de ani, se constată un declin în ceea ce priveşte durata, cât şi calitatea medie a somnului.

Rezultate studiului au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite