Noapte bună!

De ce ai acceptat? Ce-a fost în mintea ta? Nimic. Din orgoliu ai spus: da, vin! Eşti la fel ca ceilalţi clămpănitori pe care îi vezi la televizor şi îi auzi la radio. Dar ei sunt în prime-time. Tu eşti după miezul nopţii.

Gata, nu te mai alinta! Trebuie să sosească maşina radioului şi să te ducă la studio. Bine că nu-i ger, nu viscoleşte, mai ieşi şi tu din casă la un talk-show. Caşti de-ţi trosnesc fălcile. Strada e plină de automobile. Poftim, dorm şi oamenii, dorm şi maşinile lor! Puteai să dormi şi tu la ora asta.

Gândeşte-te ce-ai să spui la microfon! Habar n-ai. Nu ţi-ai făcut „temele“. L-ai întrebat pe moderator care-i tema emisiunii şi el ţi-a spus că „vom sta la o bârfă mică“. Ce rău ai ajuns, să te duci la radio, la miezul nopţii, la o „bârfă mică“! (Orgoliul!) Du-te, dom’le, acasă şi bagă cornul în pernă! Dumnezeu a făcut noaptea pentru ca omul să doarmă. Chiar aşa, dai telefon şi spui că nu mai poţi. Ţi-e rău... Să bage nişte muzică. Chiar, ţi-e rău sau te prefaci? Maşina de la radio nu mai vine... Să strigi în mijlocul străzii, acum, în puterea nopţii: „Mă duc la radio! Treziţi-vă şi ascultaţi-mă!“ Nebun, nebun de legat! Cine te ascultă, dom’le, până la unu şi jumătate noaptea? Cine stă cu urechea pe frecvenţa radioului? Nici tu n-ai sta să te asculţi! Audienţă zero! Nu eşti limpede la minte. E firesc. La ora asta dormeai, dacă refuzai invitaţia.

Ce rău ai ajuns, să te duci la radio, la miezul nopţii, la o «bârfă mică»!  

Ridici privirea dincolo de blocurile care dorm. O amintire pluteşte ca un nor pe stradă. Un nor greu de peste 30 de ani. Da... Erai inginer stagiar, proaspăt ieşit de pe „băncile“ facultăţii, şi şeful secţie te-a băgat în schimbul trei. Adică, noaptea, să ai grijă de muncitorii care veneau să tragă la strunguri, raboteze şi freze. Vreo opt-nouă muncitori care, în timpul zilei se duceau pe dealuri, la cosit, aveau pământuri, pentru că acolo, în Argeş era zonă necooperativizată, şi veneau noaptea la muncă, dar nu asta e important... Tu trebuia să-i păzeşti. Erai şeful lor şi răspundeai de munca lor. Aiurea! Că doar nu depăşeaţi planul în schimbul de noapte! Cât de uşor îţi era atunci să te duci noaptea! Erai tânăr, nemâncat, doar cu un pachet de „Carpaţi“ în buzunar şi o pungă de nechezol. De la zece seara la şase dimineaţa. Nu puteai să dormi cu capul pe masă, în birou, aşa încât, citeai, le scriai scrisori prietenilor şi fetelor, scriai proze cu gândul să le publici la gazete. Agenda ta era total diferită de planul „colectivului de oameni ai muncii“. Aproape un an ai trăit aşa, ca o bufniţă. N-ai fost singurul inginer. Generaţii întregi au muncit în schimbul trei. Degeaba. Pentru ce? A meritat? Povesteşte chestia asta la radio, în direct! Nostalgie ieftină. Ba nu! Trebuie să spui aşa: sunt fericit că am prins aceste timpuri în care pot să vorbesc liber la radio, în puterea nopţii, gândindu-mă că, în urmă cu treizeci şi ceva de ani, am stat noapte de noapte, mai bine de-un an, ca o santinelă abandonată, obligat să fiu paznic, „cursul“ ăsta de păzit muncitorii nu era în programa de la facultate, un timp pierdut, energii risipite, ce rost au avut acele nopţi?

Cobori privirea din norul străzii şi deschizi ochii în faţa unei maşini care s-a oprit în faţa ta ca o pisică. Noapte bună!