Cum pot menţine pacienţii cu Parkinson un program normal de somn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Somnul este important pentru menţinerea sănătăţii. Boala Parkinson şi unele medicamente pot produce tulburări de somn. Ce reguli ajută odihna de bună calitate.

Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă afecţiune neurodegenerativă, după maladia Alzheimer. Se estimează că aproape şase milioane şi jumătate de persoane suferă de Parkinson în întreaga lume. Severitatea bolii, modul în care aceasta progresează diferă de la un pacient la altul, iar impactul bolii este diferit.

Pe lângă dieta care este esenţială pentru menţinerea unei stări generale bune, odihna este şi ea la fel de importantă pentru pacienţii cu această afecţiune.

Astfel, se recomandă pacienţilor cu Parkinson să încerce să aibă un program regulat de somn, adică să se trezească şi să meargă la culcare cam la aceleaşi ore, în fiecare zi.

Consumul de lichide este restricţionat cu câteva ore înainte de culcare. Totodată, sunt de evitat activităţile de tipul ascultatul radioului sau urmăritul emisiunilor sau filmelor din dormitor. Aceste activităţi sunt confuzive pentru organism şi menţin o stare de alertă.

Lumina din dormitor nu trebuie să fie una puternică, iar temperatura trebuie să fie constantă, nici prea frig, nici prea cald. Cât priveşte numărul de ore de somn este recomandată odihna cât este nevoie pentru ca pacientul să se simtă bine, fără să se exagereze.

O serie de factori sunt asociaţi cu somnul neodihnitor: consumul de cafea, alcool, nicotină în apropierea orei de culcare; mseele bogate luate la ore târzii; exerciţiile fizice efectuate înainte de somn; discuţiile în contradictoriu şi privitul frecvent al ceasului.

Sursa: Stop Parkinson!

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite