Cum afectează ciclul menstrual somnul femeilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De parcă epuizarea, crampele şi durerile de cap nu erau de ajuns, multe femei au parte în timpul menstruaţiei şi de probleme cu somnul, notează „Huffington Post“.

Aproximativ 30% dintre femei afirmă că au probleme cu somnul în timpul menstruaţiei, iar 23% spun că se confruntă cu au dificultăţi în a adormi şi au un somn agitat cu o săptămână îaninte de menstruaţie, potrivit Fundaţiei Naţionale a Somnului din SUA, informează publicaţia americană „Huffington Post“.

Specialiştii spun că acest lucru se întâmplă din cauza variaţiilor hormonale, care au loc pe parcursul unui ciclu menstrual.

Un ciclu menstrual poate dura între 25 şi 35 de zile, cu o durată medie de 28 de zile, fiind divizat în două faze principale: faza foliculară (preovulatorie) şi faza luteală (postovulatorie), între ele având loc ovulaţia (vezi graficul de mai jos).

Începutul fazei foliculare coincide cu prima zi a ciclului menstrual şi încheie cu ovulaţia, care are loc undeva în ziua 14 a ciclului. Faza lutează începe după ovulaţie şi durează între zilele 14 şi 28 ale ciclului menstrual.

Buclucaşele fluctuaţii hormonale implică patru hormoni: LH (luteinizant), FSH (foliculostimulant), estrogen şi progesteron.

Femeile raportează o calitate slabă a somnunului în primele patru zile ale ciclului menstrual şi cu trei zile înainte de începerea menstruaţei. 

Cel mai bun interval în ceea ce priveşte somnul apare în prima parte a fazei luteale, după ovulaţie, datorită creşterii nivelului de progesteron, reprezentat în graficul de mai jos prin linia de culoare zoz. Astfel, cel puţin o săptămână pe lună, femeile se bucură de un somn profund şi odihnitor, undeva între zilele 19 şi 25 ale ciclului menstrual.

image

Majoritatea (peste 69%) femeilor care întâmpină probleme legate de somn înainte de menstruaţie, spun că acestea sunt cauzate de crampe şi dureri abdominale. Peste 57%  au menţionat printre cauze şi spun durerile de cap, peste 51% au indicat balonarea, 44% - depresia şi anxietatea, 41%  - sânii dureroşi şi tensionaţi, 18% - diareea şi 8% - constipaţia.

image

Specialiştii recomandă femeilor care au somnul perturabat în aceste faze sensibile să ţină un jurnal pentru a idendifica momentele şi cauzele care le afctează odihna, pe principiul că ceea ce ştii e mai uşor de anticipat şi prevenit.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite