Cu cât eşti mai bogat, cu atât dormi mai bine!

Cu cât eşti mai bogat, cu atât dormi mai bine!

Oamenii cu venituri mai mari  au un somn mai odihnitor şi un risc mai scăzut de boli   FOTO: SHUTTERSTOCK

Persoanele care se bucură de un somn odihnitor sunt mai înstărite din punct de vedere financiar, se arată într-un studiu realizat de către Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din Statele Unite. În schimb, cei care au venituri mai mici sunt mai predispuşi la insomnii şi alte tulburări de somn.

Ştiri pe aceeaşi temă


Cercetarea s-a desfăşurat pe o perioadă de 10 ani şi a inclus peste 270.000 de subiecţi, în principal studenţi, care proveneau din familii cu nivel de trai ridicat sau modest.
 
Grijile financiare şi stresul provocat de locul de muncă instabil, precum şi nevoia de a avea mai multe job-uri pentru a face faţă cheltuielilor zilnice, sunt cauze ale somnului insuficient în rândul persoanelor sărace.
 

Tulburările de somn reprezintă o problemă mondială

Odihna insuficientă  constituie o problemă globală ce ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii pentru 45% din populaţia lumii. Aproximativ un milion de români cad pradă deficienţelor de somn.
Lipsa somnului  poate duce la probleme de sănătate grave, cum ar fi hipertensiunea, diabetul, depresia, obezitatea sau chiar cancerul. De asemenea, nopţile nedormite pot creşte riscul de accidente rutiere, spune Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: