Cât trebuie să dureze un pui de somn pentru a te simţi minunat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să tragi un pui de somn este minunat. Însă, câteodată după ce te trezeşti, te simţi ameţit şi poate chiar mai obosit decât atunci când te-ai întins. Specialiştii spun că un pui de somn mai lung de 30 de minute se transformă într-un somn adânc, fază din care îţi este foarte dificil să te trezeşti.

Puiul de somn este văzut ca un fel de „reboot“ al creierului. Imaginează-ţi un computer care începe să funcţioneze greoi, să se blocheze des şi care, este de fapt atât de încins (a se citi „obosit“) încât îl opreşti şi reporneşti pentru a-i reda vitalitatea. Creierul este cam acelaşi lucru. Atunci când tragi un pui de somn, chiar şi pentru o perioadă foarte scurtă, beneficiile sunt vizibile, notează „Collective Evolution“.

Experţii sugerează că un somn scurt de 10-20 de minute ne poate oferi o infuzie de energie şi de claritate mintală atunci când avem cel mai mult nevoie de ele. Aceste pauze de somn scurte pot fi luate pe tot parcursul unei zile, înainte de un eveniment important şi chiar după o noapte de jocuri video când ai nevoie de energie pentru o şedinţă importantă.

Durata perfectă a unui pui de somn 

Experţii spun că după 10 – 20 de minute, te vei simţi foarte alert şi plin de energie. Această perioadă scurtă te menţine în somnul non-REM, fiindu-ţi mult mai uşor să te trezeşti.

Peste 30 de minute de somn şi vei intra într-o stare denumită de specialişti „inerţia somnului“, adică te vei trezi ameţit, ca suferind de mahmureală, efectele acestei stări resimţindu-se şi la jumătate de oră după ce te-ai trezit. 

Perioada de 60 de minute de somn este excepţională pentru îmbunătăţirea amintirilor, de exemplu îţi vei aminti mai bine numele sau feţele oamenilor. Vei experimenta cea mai adâncă fază a somnului. Vestea proastă este că vei fi puţin ameţit atunci când te vei trezi.

90 de minute de somn reprezintă o etapă completă a somnului, inclusiv somnul REM, adică cel mai uşor în care au loc majoritatea viselor. Aceste 90 de minute de somn îţi vor îmbunătăţi memoria afectivă şi cea procedurală (de exemplu, cum să mergi pe bicicletă, sau ce clape la pian să apeşi la o melodie mai dificilă) şi chiar creativitatea. Un pui de somn de o asemenea lungime te scapă şi de „inerţia somnului“, fiindu-ţi mai uşor să te trezeşti.

Rezumatul unei aţipeli

Un studiu care evalua efectele tonice ale somnului scurt şi foarte scurt a descoperit că 5-10 minute de somn poate da naştere unei stări de alertă şi poate creşte abilităţile cognitive. Aşadar, dacă vrei o infuzie de energie rapidă, trage un pui de somn de 5-20 de minute.

Dacă vrei să te simţi mai odihnit şi mai împrospătat, dormi timp de 60-90 de minute.

Un ultim truc - Atunci când vrei să dormi puţin, să ai un somn scurt de 5-20 de minute, pune-ţi o pernă în plus sub cap, astfel nu vei cădea într-un somn mai profund din care să te trezeşti speriat. 

În cazul în care visezi în timpul aţipelii de 5-20 de minute înseamnă că eşti privat de somn.


Citeşte şi:

De ce arătăm îngrozitor după o noapte albă?

Există un milion de motive pentru care trebuie să ne odihnim cum trebuie noaptea, însă, cel mai simplu dintre ele ne spune că înfăţişarea noastră are foarte mult de suferit atunci când avem o noapte albă.

Oboseala inexplicabilă: 4 cauze posibile

Te simţi tot timpul obosit cu toate că te odihneşti destul de bine noaptea? Iată câteva cauze posibile care te pot face să te simţi epuizat.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite