5 informaţii greşite despre somn pe care e timpul să nu le mai crezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mare parte din existenţa noastră o reprezintă somnul. Şi totuşi, chiar şi cei care au înţeles importanţa exerciţiilor fizice şi a unei diete echilibrate, nu acordă suficientă atenţie dormitului şi sunt puţin neinformaţi cu privire la beneficiile lui.

Multe din credinţele populare se bazează pe neînţelegerea unora dintre cei mai importanţi factori care afectează calitatea somnului. Pentru a demonta mituri despre somn şi despre efectele lui, „Business Insider“ a cerut sfatul medicului James B. Maas, expert în somn şi autor al volumului „Dormi pentru a avea succes!“ (Sleep for Success!).

1. Dormitul prea mult te îngraşă

„Somnul este, de fapt, cea mai bună dietă care există. Studiile demonstrează că dacă dormi cu o singură oră în plus pe noapte, slăbeşti cu jumătate de kilogram pe săptămână“, spune dr. Maas. Conform unui studiu realizat de Universitatea din Colorado, SUA, participanţii care nu dormeau suficient, mâncau cu aproape 6% mai multe calorii decât cei care se odihneau.

Nivelurile de leptină, un hormon care controlează apetitul prin faptul că anunţă creierul că rezervele de grăsime sunt în ordine şi că ai destulă energie, scad atunci când nu ai dormit suficient. „Chiar dacă dormi şase ore pe noapte, şi nu perioada recomandată de opt-nouă ore, nivelurile leptinei scad. Te trezeşti flămând şi probabil că vei avea poftă de grăsimi şi carbohidraţi pentru a te simţi sătul. Creierul va fi păcălit şi te va face să mănânci mai mult decât ai nevoie“, adaugă dr. Maas.

2. Poţi recupera somnul pierdut în weekend

Sigur, faptul că dormi mai mult duminică dimineaţă pentru a recupera o săptămână extrem de activă, sau o noapte de petreceri, te face să te simţi de milioane. Însă nu este atât de uşor să recuperezi. „Somnul pierdut nu se poate înlocui, fie că e vorba de o singură noapte pierdută, sau de prea puţin somn timp de o săptămână. Ca să recuperezi somnul pierdut e nevoie de câteva zile, chiar de câteva săptămâni“, spune dr. Maas.

O regulă bună este să dormi jumătate din timpul petrecut treaz. Adică, dacă ai fost treaz timp de 16 ore, atunci trebuie să dormi minim 8 ore. Însă, este foarte important să recuperezi ce ai pierdut. „Cum nu poţi să ignori bateria descărcată a telefonului, pentru că, la un moment dat se va opri, la fel nu poţi să ignori lipsa somnului, pentru că nu va dispărea de la sine. Trebuie să te gândeşti la tine ca la o baterie de telefon, dacă nu te încarci, nu vei mai funcţiona“, ne sfătuieşte dr. Maas.

3. Îţi poţi condiţiona organismul că are nevoie de puţin somn

Îi ştii pe cei care se laudă că s-au obişnuit să doarmă doar câteva ore pe noapte? Să nu-i crezi. „Te poţi condiţiona să te trezeşti mai devreme, dar nu poţi schimba nevoia organismului de somn“, conform dr. Maas.

De fapt, dacă „reuşeşti“ să dormi doar câteva ore, înseamnă că faci un mare deserviciu corpului tău. „Este o greşeală imensă să crezi că doar cinci ore de somn pe noapte sunt de ajuns. Există, într-adevăr, factori genetici sau de mediu însă, dacă nu te numeri printre norocoşi, care sunt foarte puţini, sănătatea ta va fi afectată“, spune dr. Maas.

4. Un pahar de vin te ajută să dormi mai adânc

Chiar dacă te simţi adormit după un pahar de vin, calitatea somnului va fi afectată. „Orice tip de alcool băut cu mai puţin de trei ore înaintea orei de culcare, va influenţa somnul REM, aşa că nu vei reuşi să obţii somnul adânc de care ai nevoie“, adaugă dr. Maas.

5. Este foarte important să dormi toată noaptea, fără întreruperi

Te chinui să adormi, te răsuceşti, te foieşti, te ridici să bei puţină apă sau să te duci la toaletă. Se pare că asta este o veste bună. „De fapt, este neobişnuit ca cineva să doarmă toată noaptea, fără întreruperi“, conform dr. Maas.

Există totuşi ceva important de care să ţii cont: dacă adormi sau nu în cel mult zece minute de când te-ai trezit. „Când îţi ia mai mut timp de 15 minute să adormi la loc sau dacă rămâi treaz timp de 90 de minute sau mai mult, adică echivalentul unui ciclu REM de somn, abia atunci somnul este insuficient şi se poate vorbi de semne de insomnie“, conchide dr. Maas.


Citeşte şi:

Cinci obiceiuri neaşteptate care ne pot strica somnul

Chiar dacă poate părea simplu la prima vedere, păstrarea unui somn odihnitor necesită mai multă atenţie din partea noastră decât am crede. Cele opt ore de somn, care pentru unii pot fi mai multe sau chiar mai puţine, sunt vitale pentru menţinerea sănătăţii noastre.

Cinci reguli pentru un somn mai bun

Orele pe care le petreci dormind sunt esenţiale pentru recâştigarea energiei de care ai nevoie în ziua următoare, dar mai ales pentru sănătatea ta.

Poţi să fii treaz şi să dormi în acelaşi timp? Consecinţele dormitului cu ochii deschişi

Ai avut vreodată senzaţia că dormi din picioare? Că eşti atât de obosit încât nu mai ştii dacă eşti treaz sau dormi? Există o zonă a somnului care se numeşte „microsomn“, în care aţipeşti puţin, doar pentru câteva secunde, de cele mai multe ori fără să-ţi dai seama. Oamenii care experimentează acest „microsomn“ rămân cu ochii deschişi şi chiar îşi continuă activităţile ca şi cum ar fi pe pilot automat.

Ce păţeşti dacă nu dormi destul

Adulţii au nevoie de şapte-nouă ore de somn în fiecare noapte, specialiştii recomandând cu tărie aceste ore pentru evitarea unor probleme de sănătate grave, dar şi pentru a scădea riscul unor accidente din cauza lipsei de concentrare.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite