Top 3 greşeli alimentare care îţi distrug tenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zahărul contribuie la îmbătrânirea pielii, dar şi la provocarea episoadelor de acnee FOTO Arhivă
Zahărul contribuie la îmbătrânirea pielii, dar şi la provocarea episoadelor de acnee FOTO Arhivă

Toţi banii cheltuiţi pe produse cosmetice care ne scapă de acnee, de riduri sau de alte probleme cu pielea ar putea fi mai bine cheltuiţi pe o dietă sănătoasă care să aibă grijă şi de tenul nostru.

O dietă tipică este plină de alimente şi băuturi care ne fac rău pielii, notează „Huffington Post“. Cu ajutorul lui Julie Upton, specialist în diete şi a lui Elizabeth M. Ward, specialist în dermatologie, am aflat cele mai mari greşeli în alimentaţie care dăunează tenului.

1. Zahărul

„Nimeni nu se îndreaptă către morcovi atunci când a avut o zi proastă. Toată lumea se duce spre îngheţată“, spune Ward. Însă această alegere îţi va transforma ziua stresantă într-una şi mai rea, mai ales dacă iei în considerare ce se întâmplă cu tenul tău.

Alimentele bogate în zahăr îţi fac glicemia să crească, lucru care cauzează inflamare cronică în organism şi care afectează colagenul şi elastina printr-un proces numit „glicare“. Zahărul digerat se ataşează, permanent, de colagenul din pielea ta. Acest lucru se întâmplă de fiecare dată când mănânci alimente dulci, cum ar fi bomboane, îngheţată, condimente sau alimente procesate. Bolile pielii, cum este acneea sau rozaceea (zone înroşite pe faţă, asemănătoare cu acneea), sunt exagerate de procesul de glicare.

„Acest proces este foarte dăunător din punct de vedere metabolic“, declară şi Upton. Dacă simţi nevoia de ceva dulce, mănâncă fructe bogate în antioxidanţi pentru a neutraliza inflamarea cauzată de creşterea bruscă a glicemiei şi a insulinei.

2. Amidonul

Dietele bazate pe un conţinut glicemic mare îmbătrânesc pielea prematur. Alimente pline de amidon, cum ar fi pâinea, pastele şi orezul alb cauzează creşteri bruşte ale glicemiei, lucru care conduce la inflamare. Acest proces produce enzime care distrug colagenul şi elastina, dându-ţi aspectul de piele lăsată şi riduri. 

Mai mult, studiile au demonstrat că înlocuirea acestor alimente cu unele cu un conţinut glicemic mai mic, cum ar fi cerealele sau fasolea, ajută la vindecare acneei. Acest lucru sugerează că alimentele cu amidon contribuie la izbucnirea episoadelor de acnee.

Aşa că, data viitoare când ai poftă de pâine, poate ar fi bine să te gândeşti de două ori înainte şi să alegi în locul ei o porţie de cereale integrale bogate în antioxidanţi.

3. Sucurile acidulate şi alcoolul

La fel ca şi în alimente, zahărul din sucuri poate contribui la îmbătrânirea prematură a pielii, la acnee şi la alte probleme inflamatorii, mai ales pentru că zahărul din sucuri şi din băuturile carbogazoase este absorbit de organism foarte repede. Sucurile acidulate sunt cel mai mare vinovat, mai ales că pot conţine substanţe care grăbesc glicarea (cola fiind campioană la acest proces).

Cantităţi mari de alcool pot, de asemenea, provoca haos în ceea ce priveşte tenul tău. Alcoolul îţi deshidratează pielea şi, astfel, accelerează procesul îmbătrânirii. Apa din celule este cea care îţi ţine tenul întins şi reduce ridurile. „Dacă nu bei destulă apă în timpul zilei, şi apoi bei câteva pahare de vin seara, atunci chiar îţi faci rău singur“, spune Ward. 

Dacă te îngrijorezi de efectele deshidratării asupra tenului, trebuie să eviţi şi băuturile cu cafeină, care contractă vasele de sânge, reduc circulaţia şi conduc la deshidratare.

Pentru o piele sănătoasă, nu uita de hidratare şi de alimentele sănătoase

Pentru o piele sănătoasă şi tânără, hidratarea este esenţială. Mai mult, o dietă bogată în fibre, în proteine şi în grăsimi sănătoase, ca cele care se găsesc în peşte, ajută tenul să se păstreze tânăr şi să se lupte cu bolile inflamatorii specifice.

Poate că rezultatele nu se vor manifesta imediat, însă nu trebuie să subestimezi puterea unei diete sănătoase, spun cei doi specialişti.


Citeşte şi:

Remedii ciudate care chiar funcţionează: aspirină împotriva acneei sau ceapă pentru durerile de urechi

Unele dintre leacurile auzite par a fi simple invenţii menite ne amuze. Însă, chiar dacă par absurde sau complet inutile, nu trebuie dispreţuite, mai ales că nu strică să le încerci. Există unele remedii care, deşi sună ciudat, chiar funcţionează.

Cum poate provoca moartea stoarcerea coşurilor

Cu toţii am trecut, suntem sau vom trece prin adolescenţă, perioada cea mai „prolifică“ în apariţia coşurilor pe care cu greu ne abţinem să nu le stoarcem, aşa cum ne sfătuiesc toţi medicii dermatologi, pentru că, în cele din urmă, acest prost obicei ne poate fi chiar fatal.

Soluţii eficiente care combat acneea, de la specialişti. Anticoncepţionalele noi nu sunt recomandate

Unul dintre motivele pentru care anticoncepţionalele de tipul Diane 35 erau prescrise în multe cazuri este că acestea ar avea calităţi antiacnee. Specialiştii subliniază că există tratamente care combat acneea fără efectele secundare majore ale anticoncepţionalelor de nouă generaţie.

Ce indicii ne dau pielea, buzele şi ochii despre starea de sănătate

Dacă buzele sunt lăsate, înseamnă că ai o digestie lentă, iar dacă globul ocular are o nuanţă gălbuie, este posibil să suferi de o afecţiune hepatică. Află ce alte semne mai dă corp atunci când suntem bolnavi.

Ce îţi spune pielea despre cât de mult vei trăi

Ridurile nu ne strică doar aspectul. Mai există un motiv îngrijorător care să ne facă să urâm micile cute ale pielii care apar odată cu vârsta: sănătatea organismului poate fi prevăzută în ridurile pielii. Femeile cu mai puţine riduri au o tensiune sanguină mai mică, un risc scăzut de boli de inimă şi de atac cerebral şi o şansă mai mare de a trăi mai mult decât prietenele lor mai ridate.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite