Stetoscop:George

Brăilean cu vorba îndulcită-n Dunăre, contaminat de blues şi jazz, George a vrut să facă medicină. L-am cunoscut la UMF Bucureşti şi ne-am împrietenit din primul an de facultate.

După ce o mare parte a colegilor de studii au ales fie să plece din ţară, fie să se angajeze reprezentanţi de vânzări la marile firme din domeniul medical, fie să se reprofileze în alte domenii, ne hotărâserăm să ne încercăm norocul, ca medici în Franţa. Viaţa ne-a pus însă pe alte făgaşe.

După câţiva ani petrecuţi în Bucureşti, prins într-un sistem care nici nu-l lăsa să moară de foame, nici nu-l recompensa corect, şi-a început lungul drum al carierei, pribegind alături de soţia-i credincioasă prin oraşele ţării. Soldat conştiincios al carierei, s-a stabilit în cele din urmă într-unul din centrele medicale mari.

Ne vedeam rar, în trecere prin oraşul în care s-a stabilit. Urmăream cu admiraţie felul în care viaţa i se împlinea an de an şi efortul pe care îl făcea cu zâmbetul pe buze pentru a urca treptele ierarhiei medicale. Singur. Fără proptele, fără părinţi sau cunoscuţi care să-l susţină. Un apartament cu credit, aranjat cu mult bun gust în centrul oraşului, un copil, o maşină şi o slujbă care îi promitea paşi mici, dar siguri, către vârfuri.

Apoi, a venit vestea. Cu vocea îndârjită mi-a mărturisit la telefon că e hotărât să plece din ţară. Definitiv. După aproape 20 de ani de trudă, după o aşteptare prea lungă a unui liman ce pare tot mai îndepărtat şi după lupte extenuante cu talibanii birocraţiei, George caută să-şi rezolve viaţa în altă parte. Resetează tot şi porneşte către o nouă provocare, ca la 20 de ani.

Efortul pe care îl depune aici nu-i mai oferă nicio satisfacţie. Şi criza, şi nepăsarea, şi lipsa de respect a celor care ar trebui să-i aplaude anii dedicaţi meseriei l-au învins. Pleacarea lui stă sub zodia unei întregi generaţii de medici care părăsesc România. La revedere, George! Bună ziua, nimănui...