Stetoscop: Efectul advers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Judecăţii financiare a venit la români pe 1 iunie 2010. Cocoşat deja de cei 20 de ani de gestionare de tip comunisto-socialist, la care s-au adăugat­ tunurile financiare, sistemul­ de sănătate se înalţă încet, dar sigur, la ceruri, uşurat de bani, de dotări, de medici şi de personalul calificat.

Ani de-a rândul, din fondurile Sănătăţii au fost acoperite alte găuri din buget, iar cele mai multe dintre Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate au avut cheltuieli aproape duble faţă de încasări. Multe dintre spitale cheltuiesc şi în prezent aproape toţi banii pe salarii, iar cea mai mare parte a angajaţilor o reprezintă personalul auxiliar nemedical. Actul medical este lipsit de eficienţă şi, din cauza dotărilor insuficiente, a proastei gestionări a unor cazuri, necesită mari sume de bani pentru recuperarea bolnavilor.

Procentul de pe fluturaşul de salariu, reţinut pentru sănătate, este mult mai mare în termeni reali. De fapt, plătim pe alte căi cu mult mai mult decât dacă am plăti poate o poliţă de asigurări privată sau dacă am plăti direct actul medical. Indiferenţa, incompetenţa, lipsa medicamentelor, a dotărilor, a aparaturii performante, a materialelor sanitare, mizeria din spitale, la care se adaugă combinaţiile oneroase stat-privat sunt, în final, plătite, direct sau indirect, tot de pacient.

Este limpede acum că singura ieşire o reprezintă doar privatizarea cât mai rapidă a majorităţii serviciilor medicale şi deschiderea pieţei asigurărilor­ private de sănătate. Reţeta socială potrivit căreia serviciile medicale tebuie să se împartă în mod egal întregului popor, dar mai egal celor care le conduc, a dovedit că este reţeta unui tratament care are efecte adverse mortale: ineficienţa şi hoţia.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite