Prof.dr. Maria Dorobanţu, cardiolog: „Pâinea este cel mai sărat produs“. Un român consumă 12 grame de sare pe zi, de trei ori mai mult decât normalul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prof.dr. Maria Dorobanţu, medic primar cardiolog, preşedintele Societăţii Societăţii Române de Hipertensiune Arterială, a atras atenţia că unul dintre factorii care duc la hipertensiune este sarea.

„Hipertensiunea arterială are o prevalenţă mare peste tot în lume, fiind şi principalul factor de risc pentru ateroscleroză. Dacă ne uităm la ţările din jurul nostru, vedem că prevalenţa hipertensiunii în România, conform aceloraşi date, este depăşită numai de Serbia“, a declarat aceasta la Congresul UMF „Carol Davila“.

Prevalenţa este încă foarte crescută, a ajuns la 45%, a mai spus universitarul. „Un procent din ce în ce mai mare de hipertensivi este tratat, a ajuns ca 72% din hipertensivi să fie trataţi cu medicamentele pe care le avem la îndemână şi conform ghidului“.

Stilul de viaţă ne omoară

Prevalenţa este mare pentru că românii au un stil de viaţă prost, iar obezitatea diabetul, dislipidemiile şi mai ales consumul de sare au crescut în loc să scadă. „În populaţia generală, consumul de sare, în special la bărbaţi - şi ştim că toată lumea pune sare înainte de a gusta mâncarea - este de peste 12 grame, facem parte dintre ţările cu un consum foarte mare de sare. Se recomandă să fie sub 5 grame consumul pe 24 de ore, unii spun sub 4 grame. Hipertensivii în schimb au consum de sare şi mai mare. Faţă de normotensivi vedem că practic a crescut cu două procente faţă de ceilalţi“, a explicat specialistul.

Obezitatea este într-o continuă creştere peste tot în lume. „Relaţia dintre obezitate şi hipertensiune este bine cunoscută şi vedem că, indiferent cum calculăm aceşti indici, procentul obezilor este într-o continuă creştere. De asemenea, într-o continuă creştere este diabetul. Hipertensivii au într-o proporţie de aproape 18% diabet, în timp ce în populaţia generală, non diabeticii, prevalenţa este mult mai mică de 8%.“

Cea mai multă sare - în alimentele semipreparate

Medicul a mai spus că diabetul şi hipertensiunea se potenţează reciproc şi au un rol în apariţia aterosclerozei.

„Sarea este un factor important de creştere a tensiunii arteriale şi apariţia complicaţiilor cardiovasculare la hipertensivi este consumată într-o proporţie mare în România. Trebuie să încercăm să convingem societăţi ştiinţifice, minister de Sănătate, minister poate de Educaţie şi patronatele din industria alimentară să promovăm prin Parlament legi care să reducă nu foarte mult consumul, dar să începem cu puţin şi să putem reduce sarea din alimentele semipreparate. Pâinea este cel mai sărat produs“. Maria Dorobanţu a spus că în ţările în care s-a redus consumul de sare s-a diminuat şi prevalenţa hipertensiunii.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite