Prin ce schimbări de nutriţie a trecut specia umană şi cum arată azi tranziţia către o nouă dietă

Până să aflu că există una în care timp de vreo săptămână este permis a se consuma doar varză crudă, „dieta” cu pepene roşu mi se părea cea mai hilară. Mai apoi, mi-au fost dezvăluite unele trecute demult în uitare, cândva foarte populare în rândul oamenilor simţitori de la oraş: dieta cu supă de varză şi cea cu varză murată.

Nu am aflat dacă a consuma şi varză murată în dieta cu varză proaspătă compromite iremediabil întregul efort. Chiar şi în presa „quality”, pe la rubricile de sănătate şi life-style, dar şi mai abitir în tabloide şi social media, năzuinţele noastre de a dezveli pectoralii şi abdominalii dospiţi peste iarnă sau, după caz, de a încăpea în rochia de mireasă sunt captivate de mirajul dietelor la modă. Atracţia este întărită de spoiala unei expertize ştiinţifice, ca în cazul dietelor ce poartă numele unor „reputaţi” nutriţionişti precum Atkins sau Dukan – deşi putem enumera şi nume neaoşe, tot mai multe. Pe lângă promisiunea de a scăpa iute de excesul gravitaţional şi de „toxinele” acumulate în prea desele şi omeneştile perioade de desfrâu, aceste veritabile forme de mortificare corporală – denumite impropriu diete, căci prin dietă înţelegem hrana consumată în mod obişnuit de o persoană sau un grup de-a lungul unei perioade reprezentative de timp – seduc prin ideea implicită că, de fapt, nimic nu trebuie schimbat. Asta pentru că schimbarea obiceiurilor, mai ales ale unora atât de adânc înrădăcinate ca cele de consum alimentar, necesită mai mult decât nişte efort de voinţă.

Ne sunt familiare tuturor acele momente în care, seara la culcare, promitem cu toată fiinţa, nouă înşine sau persoanei de lângă, că începând cu ziua de după – sau, mai bine, cu săptămâna de după – vom mânca mai sănătos sau vom urca mai des pe scări în loc de a lua liftul, urmând ca apoi să ne dezicem neputincioşi. Comediantul Jerry Seinfeld spunea într-un număr de stand-up că noi cei de seara şi noi cei de dimineaţa suntem persoane distincte. Schimbarea comportamentului alimentar şi a dietei necesită resorturi psihice puternice, între care motivaţia este primordială. Preocuparea faţă de propria sănătate, cu variate grade de urgenţă, este invocată cel mai frecvent de către cei care au reuşit să-şi schimbe dieta în mod voluntar, fiind urmată de fremătările de ordin estetic şi etic. Diete – şi aici întâlnim o utilizare corectă a termenului, fiind vorba despre perioade extinse de timp – cu fundamente pseudoştiinţifice, precum paleo, keto, raw sau low-AGE, ori cu funcţie de proclamaţie, precum carnivoră, vegetariană, macrobiotică sau vegană, sunt adoptate de tot mai mulţi oameni din întreaga lume în speranţa de a fi mai sănătoşi, a trăi mai mult, a arăta mai tineri şi mai zvelţi, ori a fi mai virtuoşi şi mai morali. Discuţia despre efectele reale, mai ales pe termen lung, ale acestor întreprinderi este una separată şi, cel mai adesea, deloc măgulitoare pentru cei vizaţi. De exemplu, dieta paleo – numită după era paleolitică, este prezentată ca biologic optimă, fiind, discutabil, dieta oamenilor preistorici, vânători-culegători – nu este sprijinită de niciun studiu ştiinţific riguros. Am spune că, dimpotrivă! Studiile riguroase, aproape fără excepţie, recomandă ca optime dietele bazate pe cereale, legume – în limbaj ştiinţific, prin legume înţelegem fasolea, mazărea şi rudele acestora din familia Fabaceae – şi alte vegetale, primele două grupe fiind interzise în dieta paleo.

Populaţiile cu cele mai mari speranţe de viaţă sunt cele cu o dietă mediteraneeană sau una asemănătoare cu aceasta. O astfel de dietă – şi o putem identifica ca standard în recomandările tuturor organizaţiile sanitare din lume – este alcătuită majoritar din cereale integrale, legume, fructe şi seminţe oleoproteaginoase (bogate în uleiuri şi proteine) şi cât mai multe vegetale proaspete. Infinitezimal, sunt consumate ouă, lactate şi cărnuri albe, în principal de origine marină. Cum se explică acest fenomen, în condiţiile în care alimente precum cerealele şi legumele sunt folosite în alimentaţie de câteva zeci de mii de ani, iar carnea şi ouăle de câteva sute de mii? Răspunsul, care pare să eludeze vigilenţa „ştiinţifică” a preopinenţilor dietei paleo, este că specia umană nu a încetat să evolueze, iar organismele oamenilor contemporani, cu excepţia urmaşilor recenţi ai unor populaţii tribale, sunt rodate optim la dieta dominantă din zorii revoluţiei agricole (cca 10.000 î.Hr.) şi până în amurgul ultimului război mondial, respectiv, ceea ce numim astăzi dieta mediteraneeană. Trebuie să menţionăm că evoluţia dietei a mai presupus, pe lângă adaptarea la un anume profil de nutrienţi, şi o acomodare la condiţii de lipsă a hranei. Cu excepţia elitelor, strămoşii umanităţii, în covârşitoarea lor majoritate, au suferit şi au murit de foamete prelungită. Odată cu relativa prosperitate instalată mai peste tot în lume în anii 1950, dieta umanităţii a început să se schimbe, devenind în tot mai mare măsură alcătuită din hrană de origine animală şi alimente cu carbohidraţi uşor asimilabili, şi cu preaplin de calorii. Asta pentru că evoluţia nu ne-a aliniat poftele cu ceea ce am consumat în mod obişnuit de-a lungul mileniilor. Din păcate pentru gurmanzii întotdeauna flămânzi dinăuntru fiecăruia dintre noi, nu aşa funcţionează evoluţia!

Umanitatea a trecut prin mai multe astfel de transformări ale dietei – fenomenul este denumit tranziţie nutriţională – de-a lungul existenţei sale. Prima, care s-a confundat cu conturarea speciei umane existente (Homo sapiens) şi care s-a petrecut în perioada ultimei glaciaţiuni, a însemnat trecerea de la o dietă probabil asemănătoare cu a cimpanzeilor de astăzi, compusă în principal din vegetale şi ciuperci, dar şi din unele alimente de origine animală (miere, ouă, vânat de mici dimensiuni, insecte), la una alcătuită în mai mare măsură din alimente de origine animală, adăugând vânatul de mari dimensiuni şi peştele, dar încă bazată pe plante. A doua, suprapusă cu perioada cunoscută ca revoluţia agricolă, a presupus trecerea la o dietă compusă iniţial din cereale şi unele vegetale şi ciuperci din flora spontană (rădăcini, fructe, flori, seminţe), precum şi din, în foarte mică măsură, unele alimente de origine animală (vânat, peşte, ouă, miere, insecte), la care au fost adăugate apoi legumele şi alte plante de cultură, precum şi lactatele şi carnea animalelor domesticite. A treia, începută în timpul revoluţiei industriale şi accelerată după al 2-lea război mondial, şi aflată încă în desfăşurare în ţările în curs de dezvoltare, a fost reprezentată de trecerea la dieta dominantă a zilelor noastre, una alcătuită în prea mare măsură din alimente de origine animală şi alimente vegetale sărăcite în nutrienţi prin rafinare.

Bineînţeles că aceste transformări ale dietei de-a lungul evoluţiei speciei – exceptând în parte perioada contemporană, după cum vom explica imediat – nu au ţinut cont de preferinţele individuale ale oamenilor. Ce au dictat tranziţiile au fost fenomene planetare naturale sau cauzate de omenire, dar aflate în afara controlului oamenilor. Un factor care influenţează major dietele oamenilor contemporani este economia de piaţă, fenomen pe care omenirea l-a creat şi pe care încă încearcă să-l înţeleagă, darămite să-l controleze. Ce să mai spunem despre climă? Cu toate acestea, în zilele noastre alegerile individuale tind să conteze tot mai mult. Şi asta chiar dacă, aşa cum am văzut anterior, dorinţa şi putinţa de schimbare a dietei nu ne sunt la fel de naturale ca poftele. Totodată, tranziţiile nutriţionale nu au avut răbdare ca biologia să ţină pasul. Chiar dacă, privind la scara evoluţiei, transformarea dietei ajută la supravieţuirea speciei prin adaptarea la noi condiţii de mediu, la nivel individual sau chiar generaţional, tranziţia nutriţională aduce multă suferinţă. Aşa se explică astăzi cotele uriaşe de obezitate, boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2, condiţii cauzate de dieta contemporană dominantă, una inadecvată nevoilor noastre biologice. Revenind la alegerile individuale, relatăm un fenomen emergent, deja caracterizat ca o nouă tranziţie nutriţională, a 4-a, una care se petrece global concomitent cu a 3-a, dar care se petrece majoritar în ţările dezvoltate, mai ales în rândul populaţiilor urbane. Aceasta presupune corectarea exceselor dietei contemporane, prin reducerea semnificativă a consumului de alimente de origine animală şi a celor vegetale rafinate – astfel că putem spune că populaţiile ţărilor nordice au o dietă mediteraneeană. Şi are drept motor principal voinţa unor oameni individuali. Desigur, nu vorbim despre un fenomen spontan, ci de unul determinat de zeci de ani de educaţie nutriţională în şcoli şi politici coerente de sănătate publică. Dar, tocmai când începuserăm a ne amăgi că eforturile noastre individuale pot avea efecte la scară macro, ne ajunge din urmă fatalitatea.

Forţa care va cauza şi conduce noua tranziţie nutriţională este aceeaşi dintotdeauna: nevoia de adaptare la noi condiţii naturale şi sociale de mediu. Această nevoie este intitulată sustenabilitate, iar urgenţa schimbărilor climatice a făcut din aceasta o prioritate majoră a omenirii. Din fericire, pentru întâia dată în existenţa speciei noastre, direcţia în care ne va purta nevoia de adaptare este una pentru care suntem deja pregătiţi biologic. Căci o alimentaţie sustenabilă în noile condiţii este una asemănătoare ca profil nutritiv cu cea pe care omenirea a avut-o de la revoluţia agricolă până mai încoace, încă prevalentă în unele zone rurale, adică una bazată pe cereale integrale, legume, fructe şi seminţe oleoproteaginoase, şi cât mai multe vegetale proaspete. În plus, instrumentele tehnice şi economice pe care omenirea le are la îndemână ne vor permite ca, tot pentru întâia dată în existenţa speciei, să combatem eficient foametea şi malnutriţia, şi, de ce nu, exploatarea fără discernământ a animalelor şi resurselor naturale. Şi cu cât ne vom adapta mai repede, cu atât vom avea mai puţin de suferit. Iar în acest sens, alegerile noastre individuale chiar contează. Aşadar, ce alegeţi, o dietă la modă, sau dieta timpurilor noastre?

Articol redactat de -  Dr. ing. Florin Şoptică, Doctor inginer cercetător în ştiinţele alimentare.

Acest articol face parte din proiectul „Mâncarea viitorului” susţinut de Upfield România, pentru a plasa sustenabilitatea alimentelor în atenţia şi alegerile consumatorilor. Upfield este primul producător de creme tartinabile pe bază de plante şi brânzeturi cu peste 100 de mărci, inclusiv Rama, Delma & Becel în România.

Misiunea noastră este de a face oamenii mai sănătoşi şi mai fericiţi cu alimente gustoase, pe bază de plante, care sunt mai bune pentru planeta noastră. Ne pasă de impactul nostru asupra mediului şi dorim să-i ajutăm pe consumatori să facă alegeri alimentare care să ne ajute planeta să prospere. Facem acest lucru prin reducerea emisiilor noastre de carbon, a utilizării noastre de plastic în ambalaje şi a practicilor pe care le folosim pentru obţinerea şi creşterea ingredientelor noastre. Am început chiar să introducem etichetarea carbonului în multe dintre produsele noastre, astfel încât oamenii să poată înţelege impactul alegerilor alimentare pe care le fac.

Margarinele şi cremele tartinabile pe bază de plante sunt considerate alimentele viitorului prin contribuţia lor la protecţia mediului şi prin disponibilitatea nutrienţilor necesari unei diete sănătoase. În România, margarinele şi cremele tartinabile pe bază de plante au un impact climatic cu 70% mai mic, ocupă cu 90% mai puţin teren şi folosesc mai puţin de jumătate din apă decât aceeaşi cantitate de unt de lapte. * Comparativ cu 1 kg de unt de lapte, aceeaşi cantitate de margarine şi creme tartinabile pe bază de plante emite 8 kg mai puţin carbon, ocupă cu 22 m2 mai puţin teren pe an şi consumă cu 40 litri mai puţină apă. *

* Informaţii relevate pe baza unei evaluări realizate de către Quantis  a ciclului de viaţă din 2018 a margarinelor şi a cremelor tartinabile pe bază de plante în comparaţie cu untul de lapte. Pentru mai multe informaţii, consultaţi https://upfield.com/purpose/sustainability/