Noul secret al pierderii în greutate? Apa!

Noul secret
al pierderii în greutate? Apa!

Ar trebui să consumăm zilnic minimum doi litri de apă

Ţi-e foame dintr-o dată? Bea puţină apă! Un nou studiu vine să întărească faptul că menţinerea unei hidratări corespunzătoare prin consumul de apă sau de legume şi fructe ajută în managementul greutăţii, mai ales în cazul persoanelor supraponderale sau obeze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noul studiu a fost realizat pe 10.000 de persoane adulte cu vârste între 18 şi 64 de ani . „Dacă ne păstrăm hidrataţi ajută în orice situaţie, iar studiul nostru arată că hidratarea este legată de menţinerea unei greutăţi corporale normale“, a explicat dr. Tammy Chang, profesor asistent la departamentul de medicina familiei a Şcolii de Medicină a Universităţii din Michigan, citată de cnn.com.

„Am descoperit că hidratarea merită mai multă atenţie decât credeam mai ales când vorbim de obezitate“.

Persoanele obeze, mai predispuse la deshidratare

Deshidratarea afectează starea de sănătate mentală, fizică şi emoţională. Numeroase studii au arătat că atenţia, memoria şi dispoziţia pot fi alterate în aceast caz, echilibrul fizic pierdut, pot apărea dureri de cap, constipaţia şi problemele cu rinichii.

Până acum au fost date publicităţii o serie de studii contradictorii. Unele susţineau că apa ajută la pierderea în greutate, altele că, dimpotrivă. „Problema este cum măsori hidratarea“, e de părere Chang.

Aceasta susţine că menţinerea unei hidratări corespunzătoare ajută inima să pompeze mai mult sânge către muşchi, ceea ce îi face mai eficienţi – lucru important mai ales pentru persoanele cu indicele de masă corporală peste 25 – supraponderale sau obeze.  

„Am descoperit că IMC şi hidratarea sunt legate“, a mai spus Chang.

Persoanele obeze sunt mai predispuse la deshidratare decât celelalte. Chang recunoaşte că pentru a înţelege mai bine cum funcţionează lucrurile ar fi nevoie de studii suplimentare.

Cum afli dacă ai suficientă apă în corp

Senzaţia de sete apare atuci când organismul are mare nevoie de apă. Gura este uscată şi te poţi simţi moleşit. Am descoperit că pacienţii mei adesea confuncă simptomele cu alte urgenţe precum foamea sau oboseal“, a mai spus cercetătorul.

Culoarea urinei ne arată cât de hidrataţi suntem. Astfel, dacă aceasta este galben deschis atunci suntem în regulă, iar dacă se închide la culoare este semn că avem nevoie rapid de apă.

E bine să consumăm apă şi nu alte băuturi pentru că acestea din urmă conţin şi alte substanţe precum zahărul (în sucuri) sau cafeină din cafea şi nu sunt recomandate.

Apa mai poate fi introdusă în organism prin consumul de legume bogate în apă precum castravete, pepene, broccoli şi morcovi, prune, mere şi piersici.

„Consumul de fructe şi legume este util nu doar pentru nutrienţii necesari organismului, dar şi pentru că menţin o bună hidratare, nu vin cu o tonă de calorii, astfel că toată lumea e câştigată“, conchide Chang.  

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările