VIDEO Minus 25 de kilograme în 8 luni. Poveştile copiilor care au renunţat la zahăr

Minus 25 de kilograme în 8 luni. Poveştile copiilor care au renunţat la zahăr 

Dovada că se poate slăbi spectaculos de mult numai prin „îndreptarea“ alimentaţiei şi prin „detoxifierea“ de zahăr, în emisiunea de astăzi.

Ştiri pe aceeaşi temă


Nutriţionistul copiilor Anamaria Iulian a adus, miercuri, în studio patru copii pentru care kilogramele în plus deveniseră deja o povară mult prea grea de dus la vârste atât de mici. Unii dintre ei au reuşit să slăbească, doar prin mici modificări ale dietei, până la 25 de kilograme în numai 8 luni, alţii câte 10.

Florentin, unul dintre copiii care în urmă cu opt luni an avea 117 kilograme, a ajuns acum să aibă 92 de kilograme. „Înainte nu făceam sport, mi se părea chinuitor, nu-mi plăcea. Aveam greutăţi. Acum fac sport liniştit, mă mişc. Joc baschet acum“, mărturiseşte Florentin.

 
Mi-am dat seama că trebuie să slăbesc neapărat. Eu, dar şi părinţii mei m-au împins spre un regim mai sănătos. Mâncam aiurea, veneam nemâncat de la şcoală şi mâncam foarte mult. Sandvişul de la şcoală nu-mi ajungea. Dulciurile erau pe primul loc, ciocolată, croisante, orice de fapt. Părinţii au văzut-o pe doamna doctor şi s-au gândit să încercăm. Mai încercasem şi cu alţi nutriţionişti, dar m-am îngrăşat din nou pentru că mi-a spus că, după ce slăbesc, pot să mănânc ca înainte“, continuă Florin.
 
Dulciurile, interzise în prima lună
 
I-am tăiat dulciurile, în primul rând. El mânca foarte multe dulciuri. Este trist ca la 14 ani să ai peste suta de kilograme. Florentin a fost toată viaţa un copil grăsuţ. El avea 40% şanse să devină un adult obez, mama neavând probleme, dar tatăl are probleme cu greutatea. Prima condiţie la mine a fost să nu mai mănânce dulciuri. Dacă vor să lucreze cu mine, asta e condiţia. Pe urmă, îi las la dulciuri naturale: fructe, îngheţată în casă, brioşe făcute în casă, clătite cu urdă etc. Dar şi în funcţie de ce îi place lui, spune nutriţionistul Anamaria Iulian.
 
Este foarte important să nu mai mănânce zahăr. Când mâncăm ceva dulce se secretă un hormon pe care noi îl numim „bucătăreasa organismului“ care, sistematic „ajută“ la îngrăşare. Trebuie să învăţăm ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă. Două săptămâni, cel puţin, sau o lună trebuie ca aceşti copii să stea fără dulce. Apoi, li se dă drept recompensă o zi de făcut prostii: prăjitura preferată, fast-food-ul. Dar trebuie s-o merite, continuă nutriţionistul.
 
Mi-am dat seama că nu e aşa de rău, m-am obişnuit. Am încercat şi am reuşit. Am renunţat mai mult de două săptămâni la zahăr, ca să mă obişnuiesc. Nu e chiar aşa de greu să scapi de zahăr, spune Florin despre cum a slăbit.
 
Am început să mănânc mai „aranjat“ şi mai sănătos. În alimentaţie am introdus şi legumele. Înainte nu mâncam legume aproape deloc. Părinţii încercau să-mi micşoreze porţiile, să îmi dea să mănânc mai sănătos, spune Florin.

 
 Părinţii sunt foarte importanţi în decizia de a slăbi

 

Mama este foarte importantă în acest proces. Dacă ea e dispusă să-şi ajute copilul să slăbească, atunci va funcţiona. Mamelor li se pare mult mai uşor să le dea bani de buzunar ca să-şi cumpere la şcoală tot ce vor. Însă nu poţi lăsa această responsabilitate unui copil. Dacă şi mama are probleme de greutate, este mult mai greu să lucrăm cu acel copil. Pe de-o parte vrea să-l ajute, dar pe cealaltă vrea să-i ofere tot ce nu-şi interzice ea, continuă nutriţionista.

 

În primele săptămâni mi-a fost greu să renunţ la dulciuri, dar apoi a fost mai uşor. Părinţii mi-au spus să mă gândesc că dulciurile nu-mi fac bine. Au avut mare dreptate, adaugă David.

 

Avem o mare problemă cu copiii care învaţă după-amiază. Nu pot avea un prânz normal. De cele mai multe ori când copiii învaţă şase ore, trebuie să aibă un sandviş, două gustări şi înainte de a ajunge acasă să mănânce un iaurt, spune nutriţionistul.

 

Un stil de viaţă sănătos dă dependenţă

 
Tania şi-a format propriul regim. Ea a venit la cabinetul nutriţionistului printr-o recomadare a unui prieten de familie. „Prefer genul acesta de pacienţi pentru că sunt mai de încredere. Au un exemplu în faţă care le spune că regimul va funcţiona. E mult mai aproape de mine. Acest gen de pacienţi sunt pregătiţi să aibă succes. Mi-este mult mai uşor să lucrez aşa“, spune nutriţionista.
 
Când crezi foarte mult în ce faci, e uşor să te transformi. Când ai asemenea copii excepţionali în cabinet, care au slăbit 20-30-40 de kilograme, nu ai cum să nu fii influenţat - dr. Anamaria Iulian, nutriţionistul copiilor
 
Am slăbit 10 kilograme, şi m-am şi înălţat. Colegele au observat, mai ales că înainte luam de la ele tot felul de dulciuri, dar acum plec de lângă ei. Nu de poftă, ci pentru că nu înţeleg de ce continuă să mănânce aşa, spune Tania.
 
Un stil de viaţă sănătos dă dependenţă, conform doamnei Iulian.
 
Ziua de făcut prostii, preferata copiilor
 
Ziua de prostii e preferata mea, spune Andrada. Mănânc dimineaţa orez cu lapte, puţin dulce. Mai puţin zahăr, dar e totuşi dulce. 
 
Există mici trucuri pentru fiecare fel de mâncare. Condimentele, în loc de sare, scorţişoară mai multă dă un gust mai bun orezului cu lapte, spune nutriţionista.
 
Sportul de performanţă nu se împacă cu o dietă nesănătoasă
 
Andrada, 13 ani, este un caz special pentru că este sportiv de performanţă. Andrada cerea de mâncare încontinuu. Ideea e să nu mănânce la fel de mult pe cât de mult sport face. Ajungi sportiv de performanţă datorită unor atuuri, dar dacă ai kilograme în plus nu poţi face performanţă, adaugă Anamaria Iulian, nutriţionistul copiilor.
 
Am fost destul de plinuţă şi aveam nevoie de o alimentaţie sănătoasă pentru că începeam să iau în greutate. Aveam aproape 70 de kilograme. Acum am scăpat de şapte kilograme, spune Andrada.
 
Mâncam tot timpul, nu aveam trei mese şi două gustări. Mâncam de câte ori mi-era foame şi nu mă opream. Când mama nu era acasă, ronţăiam mereu câte ceva: sandvişuri, iaurturi cu fructe cu zahăr şi grăsimi, povesteşte Andrada despre cum era înainte.
 
Acum nu-mi mai este greu. M-am obişnuit. Mănânc în special salatele, pui, peşte, mai rar mănânc porc şi vită, dar nu seara. Am învăţat să cer părinţilor ce îmi trebuie, pe bază de o mică listă care e afişată pe frigider, spune Andrada.
 
„Recăderea“, un lucru obişnuit în dietă
 
În toate ciclurile de „dezintoxicare“ există o perioadă numită „recădere“. De sărbători suferim această recădere din stilul de viaţă sănătos. Ne gândim că este în ordine să greşim, important e ce facem după. Mă las doborât de eşec? Nu, pentru că organismul are o memorie şi va lupta după această recădere pentru a ajunge la forma de dinainte. Dacă încep din nou să mă mişc, să mănânc sănătos, să trec pe fructe ca sursă de dulce, spune Anamaria Iulian.
 
 

Urmăreşte şi:

VIDEO Anamaria Iulian, nutriţionist: „Românul spune că dacă nu consumă carne nu se satură, atunci are tendinţa să mănânce mai mult“

VIDEO Cât zahăr conţin deserturile şi gustările preferate ale copiilor

VIDEO „Bombele chimice“ de zi cu zi, de pe mesele românilor, explicate de specialişti: „Gustul bun nu înseamnă că şi produsul e bun“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările