Peştele cu mercur are efecte neurotoxice. Care sunt speciile cu conţinut redus şi care trebuie evitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumul de peşte este benefic pentru sănătate. Însă, peştele cu mercur, la fel ca şi fructele de mare provenite din zone contaminate cu acest metal neurotoxic, cresc riscul de scleroză amiotrofică, boală a sistemului  nervos care nu poate fi vindecată.

Cauza exactă a sclerozei laterale amiotrofice – cunoscută şi ca  boala lui Lou Gehrig  - este încă necunoscută, studiile făcute până acum insistând însă asupra faptului că mercurul ar putea fi un factor de risc în această afecţiune a sistemului nervos. Boala atacă neuronii din creier şi de la nivelul măduvei spinării şi nu poate fi vindecată.

Potrivit agerpres.ro, care citează un studiu preliminary al Academiei Naţionale de neurologie, în SUA, principal expunere la mercur este consumul de peşte şi de fructe de mare contaminate.

În cadrul studiului, cercetătorii americani au făcut un sondaj care a cuprins 518 persoane, din care 294 bolnave de scleroză şi 224 sănătoase şi au ajuns la concluzia că printre aceia care consumaseră regulat peşte, 25% care fuseseră expuşi mai mult la mercur aveau un risc de 2 ori mai mare de a face boala.

Autorii studiului au recomandat consumatorilor să aleagă acele specii de peşte cu conţinut scăzut de mercur şi să-l evite pe cel provenit din ape contaminate.

Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA) din SUA recomandă ca femeile la vârsta fertilă şi copiii să mănânce de tri ori pe săptămână peşte ca somon sau sardine, cu nivel redus de mercur şi bogaţi în nutrienţi ca omega-3. FDA recomandă de asemenea să se evite peştele cu conţinut ridicat de mercur precum peştele spadă sau rechinul.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite