Două băuturi care scad glicemia şi ţin diabetul sub control

Două
băuturi care scad glicemia şi ţin diabetul sub control

Trei ceşti de ceai de muşeţel zilnic, o soluţie în tratarea diabetului  FOTO Arhivă

Ceaiul de muşeţel băut zilnic poate regla nivelul zahărului din sânge în cazul persoanelor care suferă de diabet, potrivit unui studiu iranian. Şi laptele, datorită acidului palmitic, poate reduce riscul de diabet tip 2 cu până la 60%, relevă o cercetare publicată în Statele Unite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei ceşti de ceai de muşeţel pe zi reprezintă o metodă bună de luptă contra diabetului. Cercetătorii de la Universitatea de Medicină de la Tabriz (Iran) au efectuat un studiu la care au participat 64 de persoane diabetice. Timp de 2 luni, o parte dintre participanţi au băut câte o ceaşcă de ceai de muşeţel de trei ori pe zi, după masă, iar ceilalţi, câte un pahar cu apă. Subiecţilor li s-au făcut periodic teste pentru măsurarea glicemiei.

Rezultatele publicate în revista „Nutrition“ arată că, după numai 8 săptămâni, cei care au băut ceai de muşeţel prezentau un nivel al glicemiei mai redus, dar cantităţi de antioxidanţi mai mari comparativ cu participanţii care au băut apă. Cercetătorii pun efectele benefice ale ceaiului de muşeţel pe seama quercitinei, un puternic antioxidant care joacă un rol important în dezvoltarea diabetului.

Ceaiul de muşeţel este de mare ajutor diabeticilor permiţându-le să ţină sub control glicemia, au concluzionat autorii studiului.

Laptele reduce cu 60% riscul de diabet

Un alt studiu în materie de prevenţie a diabetului arată că acidul palmitic, care se găseşte în lapte, iaurt, brânză, reduce cu până la 60% riscul de diabet. Rezultatul a fost publicat în revista Annals of Internal Medicine.

Cercetătorii de la Harvard School of Public Health au recrutat 3.736 de participanţi pe care i-au monitorizat pe durata a 20 de ani. Astfel, autorii au constatat că persoanele care aveau cele mai ridicate niveluri de acid palmitic prezentau un risc cu până la 60% mai scăzut de a dezvolta diabet.

Potrivit profesorului Gökhan S. Hotamisligil, autorul principal al studiului, „acidul palmitic are un efect protector extrem de puternic, chiar mai puternic decât alte mijloace naturale pe care le cunoaştem ca fiind benefice contra diabetului“.

Acidul palmitic, un acid gras, nu este sintetizat în organism, ci trebuie adus din alimentaţie. Cele mai bune surse de acid palmitic sunt produsele lactate.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările