Dieta în cancer. Alimente indicate când există dificultăţi de mestecare şi înghiţire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supele la temperatura camerei sunt uşor digerabile
Supele la temperatura camerei sunt uşor digerabile

Tratamentul împotriva cancerului poate provoca schimbări ale apetitului pacientului şi ale simţului gustativ. În plus, greaţa şi alte efecte secundare asociate tratamentului pot reduce din pofta de mâncare. Ce este de făcut?

Cel mai important lucru este ca pacientul să se hrănească bine pentru a-şi menţine energia şi rezistenţa, atrag atenţia specialiştii Clinicii Mayo. Recomandarea este aceea de a mânca atunci când pacientul simte că îi este foame, alimente care îi plac.

Dacă puteţi, încercaţi să consumaţi alimente sănătoase, neprocesate, precum fructe, legume şi cereale integrale, recomandă specialiştii clinicii mai sus citate. Totodată, este posibil ca pacientul cu cancer să descopere că, mâncând mai multe porţii mici, pe tot parcursul zilei, este mai bine decât să ia cele trei mese tradiţionale.

Greaţa şi lipsa poftei de mâncare sunt efecte secundare ale tratamentului împotriva cancerului. Există moduri de evitare sau de reducere a acestor probleme, iar medicamentele entiemetice potrivite sunt mai importante decât oricând.

Alimente moi şi lichide sorbite cu paiul

Odată tratamentul început este posibil ca pacientul să descopere că alimentele nu mai au acelaşi gust ca înainte. De asemenea, pot apărea dificultăţile de înghiţire sau de mestecare sau gura poate fi prea uscată. Epuizarea, anxietatea sau depresia pot determina de asemenea pierderea apetitului.

În cazul în care există dificultăţi de mestecare şi de înghiţire, se recomandă alimentele moi precum omleta, milkshake-urile, sucul de mere şi piureul de cartofi. Dacă aveţi vărsături după masă sau vă înecaţi cu mâncarea trebuie anunţat medicul.

Pentru gura uscată se recomandă ca pe parcursul zilei să se soarbă apă, suc neîndulcit sau alte lichide, eventual cu paiul pentru a evita zonele dureroase. Încercaţi să mâncaţi supe, să beţi shake-uri şi să consumaţi alte alimente cu un conţinut bogat în lichide.

Menţinerea constantă a greutăţii poate fi un semn că mâncaţi destul. Dacă pierdeţi în greutate şi trebuie să creşteţi cantitatea de calorii consumate încercaţi alimente şi băuturi bogate în calorii precum untul de arahide, nucile, îngheţata, milkshake-uri, băuturi nutritive şi lichiorul de ouă. Pentru a creşte conţinutul proteic şi caloric adăugaţi lapte praf îmbogăţit în băuturile pe care le consumaţi. Discutaţi cu medicul dacă aţi pierdut 2,5 kilograme în greutate sau mai mult. Acesta poate recomanda un medicament care să stimuleze apetitul.

În timpul chimioterapiei cel mai bine este să se evite alimentele excesiv de dulci, prăjite, condimentate sau bogate în grăsimi, pentru că există riscul să producă greaţă. Alimentele mai reci sau cele la temperatura camerei pot fi mai potrivite deoarece produc mai puţine mirosuri decât cele fierbinţi.

Cum obţii cele mai sănătoase sucuri de legume

Alimente uşor digerabile pot include biscuiţii, pâine uscată, supe de legume sau pe bază de carne de pui, dropsuri, baghete de fructe congelate şi gelatină cu arome. Dacă le toleraţi pe acestea se poate încerca şi alimente cu aromă uşoară, alimente sărace în grăsimi cum sunt de exemplu: cerealele, orezul, tăiţeii fierţi, cartofii copţi, carnea slabă, peştele, puiul, brânza de vaci, fructele şi legumele.

Reguli de alimentaţie corectă

Mâncaţi uşor şi des. Nu luaţi trei mese principale, co consumaţi porţii mici pe tot parcursul zilei. O gustare uşoară cu câteva ore înainte de tratament poate fi de ajutor.

Mâncaţi şi beţi în ritm lent. Moderaţi ritmul, puneţi furculiţa jos între înghiţituri. În timpul mesei, faceţi pauze pentru a vorbi cu ceilalţi de la masă.

Porţiile trebuie să fie moderate. Opriţi-vă din mâncat în momentul în care vă simţiţi destul de sătui. Nu vă ghiftuiţi.

Mâncaţi ce vă place. Evitaţi alimentele care vi se par neplăcute din cauza mirosului sau a texturii. Încercaţi să mâncaţi variat, dar alegeţi alimentele pe care le mâncaţi şi digeraţi cel mai uşor.

Beţi multe lichide. Sorbiţi băuturi reci precum apă, sucuri de fructe neîndulcite, ceai şi bere cu ghimbir, necarbonatată. Limitaţi consumul lichidelor în timpul mesei pentru a avea mai mult loc pentru alimente.

Odihniţi-vă după mese, dar nu staţi întinşi pentru că asta poate împiedica digestia. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite