Dieta şi artrita psoriazică. Ce merită încercat?

Dieta şi artrita
psoriazică. Ce merită încercat?

Anumite alimente pe care le consumăm cresc nivelul inflamaţiei din corp

Alimentaţia influenţează greutatea şi  încheieturile. Ce principii alimentare trebuie avute în vedere în cazul artritei psoriazice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unii spun că alimentele sunt medicament. Dar, ar putea ajuta dieta la uşurarea durerilor şi a rigidităţii provocate de psoriazis? Posibil! Nu există o dietă specifică indicată acestor bolnavi, potrivit specialiştilor de la Mayo Clinic. Pentru cei care se gândesc la o schimbare de dietă, specialiştii site-ului de ştiri medicale webmd.com fac unele recomandări.

Astfel, în topul dietelor prietenoase cu încheieturile se plasează cea mediteraneană. Aceasta se bazează pe o serie de alimente considerate sănătoase: peşte, cereale integrale, legume şi fructe şi grăsimi sănătoase provenite din uleiul de măsline şi nuci. Urmând o dietă bogată în vegetale şi peşte sănătatea organsimului are şanse mari să se îmbunătăţească. Totodată, acest regim alimentar îmbunătăţeşte sănătate inimii şi reduce inflamaţiile.

Dieta fără gluten nu e benefică oricui

Dieta fără gluten – una dintre cele se bucură de popularitate în acest moment – nu este benefică oricui, ci doar acelora care au sensibilitate faţă de această proteină. Se pare că sensibilitatea la gluten este mai răspândită printre persoanele care suferă de psoriazis. Pentru persoanele care nu au sensibilitate la gluten dieta este restrictivă şi greu de ţinut şi nu aduce niciun beneficiu.

Dieta Paleo. Cu certitudine, anumite elemente din acest regim alimentar pot ajuta în controlul semneleor de atrită psoriazică. Partea bună a regimului este că evită alimentele procesate, zahărul rafinat şi sarea şi că promovează fructele şi legumele proaspete. Însă, dieta paleo se bazează şi pe consumul de carne roşie care poate înrăutăţi starea de inflamaţie din corp.

Ca orientări generale, Fundaţia împotriva artritei face câteva recomandări de nutriţie care să combată inflamaţiile şi să promoveze sănătatea încheieturilor, indiferent de regimul urmat.

Astfel, prima recomandare se referă la consumul cu predilecţie de fructe şi legume de toate culorile, nouă porţii pe zi. Ardeiul gras şi roşiile, dincolo de nutrienţii conţinuţi, pot fi factori declanşatori de inflamaţie la unele persoane şi pot înrăutăţi durerile din artrită. Discutaţi cu medicul dacă să eliminaţi aceste legume din dietă şi urmăriţi eventuale îmbunătăţiri ale stării de sănătate.

Alegeţi legume cu vitamina K din spanac, varză şi brocoli, fructe bogate în vitamina C, precum citricele şi peştele gras de tipul somonului şi tonului. Nu uitaţi de produsele lactate degresate care conţin calciul necesar oaselor sănătoase.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: