Consumul de ouă, asociat cu o creştere a riscului de boli cardiace? Rezultatele unui nou studiu

Consumul de ouă,
asociat cu o creştere a riscului de boli cardiace? Rezultatele unui nou studiu

Ouăle conţin proteine de foarte bună calitate, dar trebuie consumate cu moderaţie

O cercetare publicată recent în SUA pune în legătură cantitatea de ouă consumate de o persoană cu riscul de a dezvolta boli cardiovasculare. Studiul relansează discuţia pe marginea acestui subiect.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe de o parte, oul este considerat un aliment sănătos datorită conţinutului mare de proteine de foarte bună calitate, iar pe de alta ar fi nociv pentru că are mult colesterol, potrivit AFP preluat de agerpres.ro.

Noua analiză a foat publicată în The Journal of the American Medical Association – JAMA - şi a cuprins date provenite de la circa 30.000 de americani, incluse în şase studii distinct.

Potrivit cercetării, creşterea numărului de ouă consumate într-o zi cu, în medie, o jumătate de ou a sporit riscul de boli cardiovasculare cu 6% şi pe cel de deces prematur cu 8% în perioada studiată.

„Mesajul este că persoanele care consumă niveluri ridicate de colesterol din alimentaţie au mai târziu în viaţă un risc ridicat de a dezvolta boli de inimă şi de deces“, a explicat coautoarea studiului, Norrina Allen, profesor asociat de medicină preventivă la Facultatea de Medicină Feinberg a Universităţii Northwestern.

Totuşi, aceasta nu recomandă renunţarea la consumul de ouă, ci doar să le consume cu moderaţie. Un ou mare conţine aproximativ 186 miligrame de colesterol , iar 300 de miligrame pe zi înseamnă o cantitate mare.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările