Congelează fructe şi legume ca să ai vitamine la iarnă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fructele se decongelează  treptat, în frigider
Fructele se decongelează treptat, în frigider

Alimentele îngheţate pot oferi aceeaşi cantitate de nutrienţi precum cele proaspete. Condiţia: să fie păstrate la minus 20 de grade Celsius şi pentru cel mult un an.

Alternativă la varianta proaspătă în extrasezon, legumele şi fructele congelate trebuie puse la congelator la scurt timp după ce au fost culese sau cumpărate. Astfel, ele îşi pot păstra mai mult timp vitaminele şi mineralele. În urma congelării, totuşi, se mai pierde din aroma şi din culoarea lor. Sunt recomandate pentru congelare fructele proaspete, bine coapte şi de dimensiuni mari. Trebuie evitate fructele şi legumele pătate sau puţin zdrobite.

„Pentru congelare, alege fructele care au o cantitate mai mare de antioxidanţi, precum cele de pădure, cătina şi cireşele, deoarece organismul are nevoie mai mare de aceste substanţe în timpul iernii", spune Corina Zugravu, specialist în igiena alimentaţiei şi în nutriţie.

În apă clocotită, timp de 20 de secunde

Regulile de igienă sunt importante înainte de a pregăti alimentele pentru congelare. Mâinile trebuie spălate bine cu apă caldă şi cu săpun. Recipientele trebuie să fie curate, iar fructele şi legumele se spală sub jet de apă rece, într-o strecurătoare de plastic.  

Imediat după spălare, legumele şi fructele trebuie date într-un clocot pentru a elimina toate bacteriile. În acest mod, se reduce şi timpul de gătire ulterior, după decongelare. „Înainte de congelare, legumele şi fructele care permit acest lucru se scufundă pentru 10-20 de secunde în apă clocotită, în care nu trebuie să fi fost adăugată sare. În felul acesta, inactivăm enzimele oxidative, care pot duce mai rapid la degradarea alimentelor. Prin opărire, legumele şi fructele rezistă o perioadă mai lungă de timp în congelator", adaugă Corina Zugravu.

Tot prin opărire, legumele şi fructele pierd din rezistenţa fibrelor şi, astfel, vor ocupa mai puţin loc în congelator. Pentru congelare este bine să se folosească pungile de plastic de uz alimentar, săculeţii speciali pentru congelator sau recipientele din plastic mai rezistent (cum sunt cele pentru cuptorul de microunde). La temperaturi scăzute, recipientele din plastic subţire pot crăpa. Indiferent că este vorba de legume sau de fructe, este indicat să le ambalezi în cantităţi mici în pungi, cât pentru o singură preparare. Odată dezgheţate, nu poat fi congelate la loc, pentru că-şi pierd proprietăţile nutritive.

Temperatura, constantă

În timpul congelării,  procesele enzimatice care duc la degradarea fructelor şi legumelor sunt încetinite, dar nu oprite. De aceea, produsele congelate pot fi păstrate pe durată limitată. Iar temperatura la care sunt păstrate este indicat să fie aceeaşi pe toată durată conservării. Ea trebuie să varieze între -18 / -20 de grade Celsius, deoarece temperaturile mai ridicate pot duce la apariţia microorganismelor şi, respectiv, la deteriorarea alimentelor. „După 6-8 luni, chiar şi legumele care au o cantitate mai mare de vitamina C, cum sunt, de exemplu, ardeii capia, încep să rămână fără ea. Sigur, ele mai pot fi păstrate în congelator, însă nu mai mult de un an, deoarece valoarea lor nutritivă se diminuează", spune Corina Zugravu.

Sucul de la fructe şi legume se păstrează

Chiar dacă suntem obişnuiţi cu ideea că dezgheţarea alimentelor la temperatura camerei este cea mai bună variantă, specialiştii în nutriţie ne contrazic. Dacă decongelăm fructele şi legmele la temperatura ambiantă există riscul ca germenii să se înmulţească. În plus, o mare parte din vitamine şi din minerale se pierde în sucul rămas după decongelare. „După ce le decongelăm, fructele şi legumele lasă un suc plin de vitamine şi de minerale, ce nu trebuie aruncat, ci folosit în diferite preparate", adaugă Corina Zugravu.   

Pentru a nu pierde din proprietăţile legumelor, multe dintre ele nu se mai dezgheaţă, ci se folosesc ca atare la prepararea mâncărurilor. „Dacă le punem direct în oala cu ciorbă, în tigaie ori le sotăm, putem beneficia de cea mai mare parte din vitaminele şi din fibrele din conţinut", precizează nutriţionistul.

Fructele, dezgheţate  în frigider

Spre deosebire de majoritatea legumelor, pe care le punem direct în mâncare, fructele trebuie decongelate în frigider. Totuşi, unele legume, precum vinetele coapte, care nu pot fi puse direct în oală, trebuie scoase din congelator şi lăsate să se dezgheţe lent, în frigider. Ele trebuie scoase din ambalajul iniţial şi puse într-un vas care poate fi acoperit cu o folie alimentară (de plastic).

"Pentru congelare, alege fructe care au o cantitate mai mare de antioxidanţi, precum cele de pădure, cătina şi cireşele, deoarece organismul are nevoie mai mare de aceste substanţe în timpul iernii.
Corina Zugravu specialist în igiena  alimentaţiei şi în nutriţie

8 luni îşi păstrează legumele şi fructele congelate vitamina C.

Nu recongela, rişti toxiinfecţii!

Pentru a grăbi procesul de congelare, fructele şi legumele trebuie lăsate să se răcească bine înainte de a fi puse la congelator. Ele îşi vor păstra calităţile mai bine şi mai mult timp dacă sunt congelate rapid, la o temperatură între minus 25 şi minus 35 de grade Celsius. Astfel, se previne formarea cristalelor mari de gheaţă, iar forma iniţială a fructului sau a legumei se va păstra mai bine. Este indicată etichetarea pungilor şi recipientelor cu data congelării, pentru a ţine o evidenţă a perioadei de valabilitate. Chiar dacă la prepararea mâncărurilor nu se foloseşte toată porţia de legume/fructe, este bine să nu fie recongelată, deoarece riscul de înmulţire a germenilor este foarte mare.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite