Chiar şi 12 minute de exerciţii fizice pe săptămână sunt suficiente pentru a te menţine în formă, asigură cercetătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numai 12 minute de exerciţii intense efectuate săptămânal sunt suficiente pentru a avea un efect pozitiv asupra stării de sănătate, în cazul în care eşti supraponderal.

Potrivit unui studiu citat de „The Telegraph“, patru minute de exerciţii precum alergatul, efectuate de trei ori pe săptămână, sunt suficiente pentru ca o persoană supraponderală să observe beneficiile şi pentru ca o persoană care nu are probleme de greutate să se menţină în formă.

Mai multe persoane supraponderale care au participat la studiu şi au făcut aceste exerciţii timp de 10 săptămâni au fost supuse, ulterior, unor analize în urma cărora s-a descoperit că nivelul tensiunii arteriale suferise mici modificări, la fel ca şi  nivelul de glucoză din sânge.

În general, experţii ne sfătuiesc să facem exerciţii fizice măcar 150 de minute pe săptămână, într-un ritm moderat sau 20 de minute de efort fizic intens.

Cercetătorii au subliniat însă că, în acest caz, este vorba despre activităţi fizice efectuate „într-un mod viguros“.

Pe de altă parte, unii medici susţin că persoanele supraponderale, mai ales dacă nu sunt obişnuite cu un astfel de efort, ar putea fi supuse anumitor riscuri, cu atât mai mult în cazul în care este vorba despre vârstnici sau despre cei care au probleme cu inima.

Cercetătorii au reacţionat, afirmând că, potrivit studiului, orice persoană poate efectua astfel de exerciţii, fără să se aştepte la efecte adverse.

Potrivit unor studii anterioare, principalul motiv invocat de persoanele care nu depun efort fizic este lipsa timpului liber.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite