Cât zahăr conţine un pahar de cola. Preşedintele „Coca-Cola Europa“ pus la zid de un reporter BBC

Cât zahăr conţine un pahar de Coca-Cola? Răspunsul îl pune în evidentă încurcătură pe directorul Coca Cola Europa

Când te duci la cinema şi comanzi, pe lângă gustările deja pline de zahăr şi grăsimi, şi un pahar de cola, ce preferi? Paharul mare, care conţine 44 de linguriţe de zahăr, sau pe cel mic, care are doar 23 de linguriţe? Preşedintele european al companiei „Coca-Cola“ recunoaşte că există oameni care nu ştiu cât zahăr le este servit într-un singur pahar de Coca-Cola, însă susţine că produsele sunt etichetate corespunzător.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Coca-Cola are ceva zahăr în ea... are energie, dar să fie o necesitate? Nu, nu este. Însă milioane de oameni se bucură de ea ca parte a alimentaţiei de zi cu zi“, mărturiseşte James Quincey, preşedintele „Coca-Cola“ Europa, în emisiunea „Newsnight“ a postului britanic de televiziune BBC. Quincey a scos în evidenţă faptul că o doză de Coca-Cola, care conţine 35 de grame de zahăr (sau 6 linguriţe), are un conţinut caloric egal cu al unui capuccino sau cu o jumătate de croissant. 
 
Însă, James Quincey a recunoscut că lucrurile trebuie să se schimbe. „Oamenii nu sunt foarte bine informaţi. Noi lucrăm din greu să îi ajutăm să ia decizii bazate pe informaţie. Paharele de cola servite în cinematografe trebuie să fie mai mici“, spune el, citat de „Daily Mail“.
 
Un pahar mic de coca-cola vândut în cinematografe sau în fast-food-uri conţine 23 de linguriţe de zahăr, iar unul mare 44 de linguriţe. O asemenea cantitate se consumă într-o perioadă de timp foarte mică, cât durează un film sau un prânz la fast-food.
 
„Compania nu încearcă să ascundă informaţiile. Ne concentrăm pentru a specifica toate componentele pe cutiile, sticlele şi paharele de Coca-Cola. Apoi oameni pot alege să cumpere sau nu, dar pe baza informaţiilor corecte. Cu siguranţă că un asemenea pahar (n.r. - opţiunea „large“ - mare din cinematografe) nu este pentru oricine“, adaugă James Quincy.
 
Recomandările britanicilor în ceea ce priveşte consumul de zahăr pe zi sunt de aproape 50 de grame de zahăr, echivalentul a 10 cuburi de zahăr pentru adulţi şi pentru copiii mai mari, şi 
9 cuburi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani.
 
 
Schimbarea la faţă a lui Sprite
 
Anul trecut, compania „Coca-Cola“, cea care produce şi Sprite, a anunţat că băutura răcoritoare cu gust de lămâie va fi scoasă din producţie în favoarea unei băuturi echivalente ca gust, dar cu un conţinut caloric scăzut - cu aproape 30% mai puţine calorii decât acum. În componenţa noului Sprite va intra „stevia“, noul îndulcitor natural care face furori. 
 
Sprite a fost modificat ca rezultat al unei campanii anti-obezitate a companiei „Coca-Cola“. În cadrul acestei campanii s-au creat reclame TV care reamintesc telespectatorilor că toate caloriile contează în alimentaţie, inclusiv cele din produsele „Coca-Cola“. 
 
Pe lângă modificarea adusă băuturii Sprite, compania a anunţat şi că se află în căutarea altor băuturi mai dietetice. Băuturile „light“ ale companiei reprezintă deja jumătate din vânzările „Coca-Cola“ din Marea Britanie, Cola Dietetică şi Cola Zero constituind aproape 45% din vânzări.
 
Din 2007, compania a încercat să reducă conţinutul caloric al produselor Fanta Orange (de portocale) cu 30%, al Oasis cu 35% şi al sucului Lilt cu 56%. Plănuieşte, de altfel, să reducă media calorică pe litru la băuturile răcoritoare carbogazoase cu 5 procente până la sfârşitul anului 2014.
 

Citeşte şi:
 
 
73% din adulţii români sunt afectaţi de suprapondere sau obezitate. Cifra este uluitoare şi, din păcate, în creştere. Cauza este un regim alimentar dominat de grăsimi şi zahăr, precum şi alimente procesate, acum la îndemâna tuturor, pentru o gustare rapidă, când nu avem timp de o masă completă.
 
 
Corpul nostru nu are nevoie de un nivel ridicat al zahărului în sânge, fapt remarcat în ultimul timp şi de studiile care arată că trebuie să evităm consumul anumitor alimente care au un conţinut ridicat de zahăr.
 
 
Atunci când luăm în considerare o dietă săracă în zahărurile nocive, sucurile dietetice par o alegere potrivită. Au un conţinut caloric scăzut şi, mai mult, ne satisfac şi pofta de ceva dulce prin îndulcitorii artificiali pe care îi conţin, cum ar fi aspartamul, zaharina şi sucraloza. Însă, în spatele lor se ascund mai multe neajunsuri decât ne dăm seama.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările