Alimente care „hrănesc” organele

Alimente care „hrănesc” organele

O alimentaţie bogată în fructe şi legume poate reduce cu un sfert riscul de apariţie a infarctului

Unele substanţe nutritive sunt esenţiale pentru ca organele noastre să funcţioneze normal. În lipsa acestora, pot apărea diverse tulburări, de aceea este bine să le includem cât mai des în dietă.

Ştiri pe aceeaşi temă

CREIER: peşte gras (somon, ton), nuci, uleiuri vegetale, lactate, fructe şi legume colorate, cereale integrale

Antioxidanţii care dau culoare fructelor şi legumelor menţin sănătatea celulelor cerebrale, de aceea consumă cât mai des roşii, morcovi şi fructe de pădure. Lactatele sunt sursă de proteine, necesare pentru funcţionarea creierului, dar şi de B2 şi B12, vitamine cu rol important în dezvoltarea intelectuală.

Implicate în buna stare a creierului sunt şi uleiul de măsline şi cel de sâmburi de struguri (conţin vitamina E, care neutralizează radicalii liberi). La rândul lor, cerealele integrale menţin sănătatea sistemului nervos central.     

INIMĂ: portocale, kiwi, fragi, varză, spanac, struguri, roşii, somon, cereale integrale, uleiuri vegetale (de măsline)

O alimentaţie bogată în legume şi fructe poate reduce cu un sfert riscul de apariţie a infarctului şi a accidentului vascular cerebral. Cele mai indicate sunt cele care conţin vitamina C (portocalele, kiwi, fragii, varza), pentru că aceasta ajută la întărirea vaselor de sânge.

Vitamina E, prezentă în uleiurile vegetale, poate preveni formarea cheagurilor (acelaşi efect avându-l şi usturoiul), iar acizii graşi din peştele gras (somon) au efect protector contra infarctului. La rândul lor, cerealele integrale pot ţine departe hipertensiunea.

PLĂMÂNI: broccoli, varză, conopidă

Legumele din clasa cruciferelor (varza, broccoli) sunt ideale pentru sănătatea plămânilor, oferind protecţie faţă de cancerul la nivelul acestui organ.

Află mai multe alimente pe clicksanatate.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările