Alimente care ajută organismul să-şi revină după masa de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a ajuta organismul să revină la normal după masa de Paşte, ar trebui să facem în primul rând mişcare, să bem multă apă şi ceaiuri calde din plante. În plus, ar trebui să consumăm doar alimente uşoare precum supele-creme şi alimentele amare.

Alimentele amare precum andivele, rucola, feniculul stimulează ficatul să producă bilă. Alte legume precum morcovul, sfecla roşie, ţelina, păstârnacul, gulia, avocado, cartoful dulce, sparanghelul, precum şi fructele sunt, de asemenea, indicate, potrivit Mariei Mihăilă, nutriţionist şi fitoterapeut la Getika Holistic Life.

În cazul persoanelor cu sensibilităţi gastrointestinale, fitoterapeutul recomandă câteva plante ce vin în ajutorul metabolizării nutrienţilor:

Ghimbirul este un remediu împotriva balonării şi a flatulenţei, eliminând senzaţia de greaţă dupa mesele bogate. Se poate folosi crud sau sub formă de ceai.

Anghinarea reduce balonarea, contribuie la regenerarea celulelor hepatice, stimulează eliminearea colesterolului din bilă, ajută la neutralizarea şi la eliminarea substanţelor toxice din ficat, diminuează senzatia de greaţă, adjuvant în calculoza biliară şi în hepatita cronică.

Păpădia stimulează activitatea stomacului, a ficatului şi a vezicii biliare. Atenţie, păpădia nu se recomandă în cazuri de calculoza biliară sau renală.

Feniculul elimină gazele din intestin, reduce balonarea, relaxează şi calmează musculatura stomacului, stimulează producţia de bilă, ameliorează senzaţia de colon iritabil, echilibrează nivelul de zahar din sânge.

Sucul de aloe vera este indicat pentru arsuri sau alte probleme gastrointestinale. Se recomandă consumul a 30 mililitri de suc de aloe vera pur dimineaţa pe stomacul gol.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite