Alimentaţia bogată în cupru ar putea duce la apariţia bolii Alzheimer

Alimentaţia bogată în cupru ar putea duce la apariţia bolii Alzheimer

Carnea roşie conţine mult cupru, iar consumul ei ar trebui redus FOTO Arhivă Adevărul

Felul în care este procesată mâncarea, expunerea la chimicale şi toxine, dar şi lipsa de activitate fizică contribuie la creşterea numărului de persoane cu stadii incipiente ale bolii Alzheimer.

Ştiri pe aceeaşi temă


Cercetători de la University of Rochester din New York au publicat rezultatele studiului în jurnalul The Proceedings of the National Academy of Sciences, unde explică cum un metal comun la care suntem toţi expuşi poate încuraja apariţia bolii.

Echipa a aflat că nivelurile crescute de cupru din dietele moderne pot duce la Alzheimer prin reducerea abilităţii organismului de a elibera proteine toxice din creier.

Cuprul se poate găsi, printre altele, în carnea roşie, legume, nuci şi seminţe. În urma unui test efectuat pe şoareci şi celule umane, echipa a determinat că metalul din capilare poate duce la apariţia proteinei amyloid beta, o particularitate a bolii Alzheimer şi, de asemenea, stimulează neuronii să producă această proteină în cantităţi mai mari.

Cuprul este un metal necesar pentru piele şi structura celulară şi este important, în mod special, pentru o sănătate vasculară optimă.

Rashid Deane, unul dintre autorii studiului, a declarat, citat de „Natural News”: „Momentan nu putem spune care va fi nivelul potrivit, dar dieta poate juca un rol important în reglementarea acestui proces.”

Carnea roşie conţine muult cupru şi ar trebui consumată în cantităţi moderate, la fel şi seminţele de floarea soarelui sau susanul.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: