GlobalFocus

GlobalFocus

  • acum 3 ani

    JURNAL din Istanbul. Turcii, chemaţi prin rugăciune să-l sprijine pe Erdogan

    La prima linie de semnal au început să sune telefoanele şi să curgă ştirile. Primeam informaţii simultan, de la prieteni din România şi Olanda, telefonic şi TV. Până să-mi dau seama ce se întâmplă, sunetele elicopterelor de afară acopereau vocea jurnaliştilor. Lovitura de stat a fost o lovitura psihologică.

  • acum 3 ani
  • acum 3 ani
  • acum 3 ani

    La ce ar trebui să fim atenţi în 2016, atunci cand nu ne concentrăm pe tendinţele economice

    GlobalFocus vă prezintă (într-o formă extrem de concentrată) analiza sa în ce priveşte evoluţia lumii din punct de vedere geopolitic şi geostrategic. Fără să ne fi propus un demers exhaustiv, previziunile însumate mai jos au la bază concluziile activităţii derulate de GlobalFocus pe parcursul anului ce tocmai s-a încheiat, cărora li se adaugă ajustările şi completările reieşite din colaborările la nivel de expeţi, intern şi extern.

  • acum 4 ani

    Lecţiile tranziţiei româneşti: manual de dezvoltare internaţională

    Nu tot ce am făcut în 25 de ani e prost, oricât ne-ar plăcea să ne autoflagelăm. România a trăit şi a învăţat multe în tranziţie - şi îi poate învăţa şi pe alţii. Cererea e enormă pe "piaţa" internaţională: din Ucraina şi Balcani până în Orientul Mijlociu, numeroase state trec prin transformări similare. Pentru prima oară, GlobalFocus cartografiază un sfert de secol de experienţă de democratizare, pentru a face din ea un valoros bun de export.

  • acum 4 ani

    „Dosarul Kosovo“ în politica externă a României

    Între priorităţile de politică externă ale României, ca membru UE, este sprijinirea integrării Serbiei ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Contextul definit de Bruxelles pentru următorii cinci ani în ce priveşte EU enlargement oferă României răgazul necesar pentru a regândi în ce fel poziţia sa faţă de statutul Kosovo ajută traseul european al Serbiei.

  • acum 4 ani

    Good bye, Jonathan! Good bye, Boko Haram?

    În contextul relativei ineficienţe cu care coaliţiile formate de armatele regulate se confruntă în lupta antiteroristă, tactica lui Goodluck Jonathan de a aduce mercenari pentru a lupta cu Boko Haram poate fi privită ca o masură asimptotică şi ieşită din tipar de care este nevoie pentru a lupta cu teroriştii.

  • acum 4 ani

    STUDIU Ce poate da şi ce poate câştiga România ca donator internaţional

    Într-un moment când din Ucraina, Republica Moldova şi Balcanii de Vest, până în Africa şi Orientul Mijlociu, lumea este într-o rapidă transformare, România are un avantaj unic de politică externă, poziţionare internaţională şi chiar negociere economică: este ţara care a pornit în propria tranziţie democratică de cel mai jos şi a ajuns cel mai sus, într-un timp foarte scurt - doar 25 de ani.

Vezi mai multe