George Simion

George Simion

Activist civic
  • acum 8 luni

    Viziunea pentru mişcarea noastră politică: Neam Săturat!

    Nu ştiu câţi dintre voi sunteţi mulţumiţi de noile formaţiuni politice. Noi, un număr important din societatea românească nu ne regăsim în ele, deşi suntem conştienţi că e nevoie de forţe care să îi înlocuiască pe cei care ne-au condus destinele de la Revoluţie încoace. Aşadar, duminică vom porni o nouă mişcare, având ca bază valorile pe care nu le-am regăsit în actuala ofertă politică: identitate, naţiune, familie, credinţă, libertate.

  • acum 9 luni

    16 puncte: Unde am ajuns după 30 de ani de „reforme“! Manifest

    Acest material este un manifest. Situaţia actuală a României, în anul 2019, necesită ca să luăm atitudine şi să schimbăm destinul acestei naţiuni, altfel nu vom mai exista ca neam. Distrugerile din ultimii 30 au făcut ca ţara noastră să fie în pragul colapsului. O nouă mişcare politică se impune!

  • acum 9 luni
  • acum 9 luni

    Cum voiam să aduc 3000 de copii la Bruxelles, dar Radu Paraschivescu a zis nu!

    Unul din lucrurile pe care mi le-am asumat în calitate de viitor europarlamentar a fost să aduc un copil din fiecare localitate a României să viziteze instituţiile europene. După datele oficiale, circa 120.000 de români au pus ştampila pe numele meu ca să realizez inclusiv acest lucru. Puşchea pe limbă, lui Radu Paraschivescu şi altora ca el, le-am stat în gât...

  • acum 1 an

    Cât de sigure sunt graniţele României? O perspectivă românească despre Europa

    Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat recent că dacă România nu intra în Uniunea Europeană, Vladimir Putin proceda cu ţara noastră aşa cum a făcut-o cu Ucraina. Ştim toţi că Peninsula Crimeea a Ucrainei a fost anexată de Rusia în 2014. dar cât de sigure sunt graniţele noastre, atât ca stat mic din prezent cât şi ca naţiune? Vă voi vorbi în cele ce urmează, din nou despre Iniţiativa celor trei Mări

  • acum 1 an

    Masacrul de la Lunca sau de ce e bine că BOR nu bate palma cu Ucraina

    Am participat la comemorarea a 78 de ani de la un episod tragic la istoriei noastre, reamintindu-mi cât este de importantă păstrarea identităţii românilor din Bucovina de Nord, azi pe teritoriul Ucrainei, ameninţaţi cu dispariţia în decurs de 1-2 generaţii din cauza unei politice şovine de eliminare a identităţii celorlalte etnii din statul Ucraina. Un stat ocupant vrea acum să închidă şi slujbele în limba română iar BOR rezistă, pentru moment...

  • acum 1 an

    Europenism mimat de UDMR în cârdăşie cu un Comisar European

    Un fost ministru UMDR îşi face campanie pentru alegerea în Parlamentul European umilind public jurnaliştii de limbă română, cu complicitatea unui Comisar European şi a unui preşedinte de Consiliu Judeţean care aşteaptă cu nerăbdare efectele ordonanţei Amnistiei şi Graţierii. Nu, nu este un articol despre "unguri", ci unul despre noi şi felul în care ne respectăm.

  • acum 1 an

    Papa Francisc, întâmpinat în România de către Viktor Orban? Inacceptabil!

    Premierul altui stat vine pe pământ românesc ca vodă prin lobodă de câţiva ani, anunţă românii din centrul ţării. Am uitat oare de ei? De regulă foarte rezervat, din cauza specificului zonei, P.S. Andrei, episcopul Covasnei si Harghitei a tras un semnal de alarmă public: niciun oficial înalt al statului român nu şi-a anunţat prezenţa la Şumuleu Ciuc, în inima României, pe parcursul vizitei Suveranului Pontif.

Vezi mai multe