
Cele mai bune seriale de pe Netflix potrivite pentru vara aceasta
Pentru cei care au nevoie de ceva cu care să-ţi ocupe timpul, avem pregătită o listă cu cele mai bune seriale potrivite pentru a fi urmărite în această vară, pe Netflix.
Pentru cei care au nevoie de ceva cu care să-ţi ocupe timpul, avem pregătită o listă cu cele mai bune seriale potrivite pentru a fi urmărite în această vară, pe Netflix.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Regatul Danemarcei că autorităţile daneze au anunţat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontierele de stat până la 11 noiembrie 2022. Aceeaşi avertizare a fost transmisă pentru Suedia.
Peste 14 tone de deşeuri, constând în articole textile, mobilier uzat, echipamente electronice şi electrice, au fost descoperite de autorităţi în Portul Constanţa. Mărfurile proveneau din SUA şi vor fi returnate în ţara de provenienţă.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, informează Administraţia Prezidenţială. Prin acest act normativ cresc limitele pedepselor şi amenzilor în cazul acţiunilor de cruzime faţă de animale, iar zoofilia este introdusă în această categorie.
Municipiul Bucureşti se află miercuri, pe primul loc în topul negativ al judeţelor cu cele mai multe cazuri noi de infectări cu noul coronavirus. Judeţul Cluj ocupă locul II, iar pe locul al III-lea se află Constanţa.
Sâmbătă, 14 mai, de Noaptea Muzeelor, aproximativ 170 spaţii culturale din 87 localităţi din toată România, vor ademeni publicul sa le treacă pragul. Evenimentul este iniţiat de Ministerul Culturii din Franţa şi patronat în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consilul Internaţional al Muzeelor.
Noaptea Muzeelor 2022, a 18-a ediţie a evenimentului, va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel naţional. În Bucureşti, 64 de instituţii işi asteaptă publicul cu nenumărate intervenţii artistice, inclusiv cele 22 de instituţii publice din subordinea Primăriei Capitalei.
Sute de evenimente unice, derulate în aproximativ 190 spaţii culturale din 73 localităţi din toată România, vor avea loc sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, anunţă organizatorii.
Autorităţile sanitare britanice au confirmat vineri alte 20 de cazuri de hepatită de origine necunoscută la copii cu vârsta sub 10 ani, bilanţul total al cazurilor ajungând la 222, relatează EFE.
Meghan Markle, soţia Prinţului Harry, a fost criticată după ce a apărut, pe neaştepate, la Şcoala Generală Robb din Uvalde, Texas, locul unde Salvador Rolando Ramos, 18 ani, a curmat 21 de vieţi, într-un atac armat sângeros.
Pentru cei care au nevoie de ceva cu care să-ţi ocupe timpul, avem pregătită o listă cu cele mai bune seriale potrivite pentru a fi urmărite în această vară, pe Netflix.
Pe drumul dinspre Kiev spre Bucea, o scurtă bucată de pământ pârjolit, în mijlocul pădurii, a devenit un fel de atracţie în ultimele săptămâni. Locul este cunoscut drept cimitirul tancurilor ruseşti. Oamenii care conduc pe lângă el rusesti se opresc adesea pentru a face fotografii.
Comentariile despre chelia unui bărbat, la locul de muncă, sunt echivalente cu remarcile despre sânii unei femei, conform deciziei unui tribunal britanic. Deoarece căderea părului este mult mai răspândită în rândul bărbaţilor decât al femeilor, folosirea unor astfel de cuvinte sunt o formă de discriminare, a concluzionat un judecător.
Mii de croaţi au mărşăluit joi în mitinguri de protest în nouă oraşe, cerând „încetarea distrugerii sănătăţii publice şi a neglijării sănătăţii femeilor”.
Iura Nechiporenko, un copil în vârstă de 14 ani, caută dreptatea pentru el şi pentru tatăl lui, omorât de soldaţii ruşi în masacrul de la Bucea, Ucraina.
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat vineri 588 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 14 mai puţin faţă de ziua anterioară. Au fost raportate 4 decese.