Bogdan Oprea

Bogdan Oprea

Consilier Administraţia Prezidenţială
  • acum 8 ani

    Despre părerologi şi comentaci

    Se vede treaba că la dat cu părerea suntem campioni mondiali. Nu ne bat nici bunii noştri fraţi întru latinitate, italienii cu a lor grăbită şi mereu gesticulată limbă şi nici francezii cu ale lor fraze cântate şi "r"-uri graseiate.

  • acum 9 ani

    Lecţia poloneză

    Am vizitat nu demult închisoarea Pawiak din Varşovia, loc prin care au trecut, în perioada Imperiului Rus, polonezii deportaţi în Siberia, iar, mai apoi, în timpul ocupaţiei naziste a Poloniei, în jur de 300.000 de prizonieri, majoritatea aflaţi în drum spre lagărele de exterminare.

  • acum 9 ani

    Agenda publică vs agenda media

    Priveam aseară cu un amestec de groază, amuzament şi nedumerire, galbenul care se întindea pe tot spectrul posturilor româneşti de ştiri. Judecând după amploarea breaking news-ului (breaking news-urilor?), gândeai că a început cel puţin un război nuclear sau că tocmai s-a încheiat unul.

  • acum 9 ani

    Despre responsabilitate

    Sunt, oare, eu nebun ori s-a întors presa cu susul în jos? M-am tot ferit să am orice fel de atitudine publică faţă de ceea ce se petrece cu profesia pe care cu atât de multă convingere şi pasiune am ales să o practic, am ezitat să vorbesc şi să exprim public experienţe care mi se întâmplă şi pe care le văd petrecându-se în jurul meu.

Vezi mai multe
Modifică Setările