Adriana Săftoiu

Adriana Săftoiu

Politician
  • acum 3 ani

    12 ani în sistemul de învăţământ românesc. Bilanţ personal

    E o uşurare că fiul meu, care a ales să-şi continue studiile într-o universitate din Europa, a ieşit din sistem. Dar o spun cu o anume tristeţe. Şcoala românească rămâne o şcoală dură, conservatoare, tradiţionalistă, blocată în statistica notelor si a clasamentelor. Matematica si româna constituie în continuare reperul pentru ce înseamnă un elev bun, silitor, destoinic.

  • acum 4 ani

    Liberarea a 3.500 de deţinuţi sau cum ne furăm singuri căciula

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut României să rezolve situaţia supraaglomerării din penitenciare. Ministerul Justiţiei anunţă că a găsit rezolvarea cu ajutorul Legii recursului compensatoriu, în baza căruia mulţi deţinuţi vor putea solicita eliberarea condiţionată.

  • acum 4 ani

    Domnule Tudose, sunteţi de manual!

    Ferească Sfântul, domnule Tudose, prim-ministru al României, să fi vorbit serios când ne-aţi spus, nouă, cetăţenilor, că ar fi o „nebunie“ ca manualele de istorie sau de matematică să fie rescrise având în vedere că Ştefan cel Mare nu mai are nici un război de câştigat şi că bietul Pitagora nu mai e printre noi ca să mai descopere vreo teoremă geometrică.

  • acum 5 ani

    Eu cu fiul meu suntem o familie?

    În clasa primară, aveam un coleg căruia i se lega mâna stângă la spate, ca să înveţe să scrie cu dreapta. Să fie ca majoritatea. Ne uitam la el cu un fel de milă si refuz, pentru că asta inspira corecţia care i se aplica.

  • acum 5 ani

    Alegeri parlamentare sau guvernamentale?

    În 2004, deveneau parlamentari mulţi tineri cu vârsta de până în 35 de ani. În 2008, aproape 80 la sută dintre membrii Parlamentului erau la primul mandat. În 2012, Parlamentul se umfla, gata de implozie, cu sute de candidaţi ai USL, intrând în Parlament cu fabulosul procent de peste 50 la sută.

  • acum 6 ani

    Să nu spui!

    E bine să nu fii surprins în viaţă. Să te pregăteşti pentru toate. Să nu rămâi blocat, cu sprânceana ridicată. Mie mi s-a întâmplat asta, când am ascultat răspunsul doamnei ministru Lipă la întrebarea: „Aţi fost vreodată lovită în carieră, doamna ministru?”.

  • acum 6 ani

    O piatră în cap

    Nu m-a şocat disputa dintre SIE şi DNA, nici o pretinsă „ceartă” între Cotroceni şi Guvern sau reglarea de conturi dintre PSD şi dl. Zgonea, nici măcar alte complicaţii de campanie, cu candidaturi puse sub semnul întrebării. M-a şocat însă ştirea despre băiatul de 14 ani, Marian Funie, care a murit după ce nişte copii de şcoală primară l-au atacat cu pietre.

  • acum 6 ani

    Plăcerea e în mâinile lor

    Mario Vargas Llosa îşi exprima îngrijorarea despre „civilizaţia spectacolului“, care „distruge una dintre manifestările şi cuceririle cele mai minunate: erotismul“. În cartea de eseuri care poartă titlul temerii lui, „Civilizaţia spectacolului“, scriitorul (cu aspiraţii politice la un moment dat) scrie despre „o mică vâlvă mediatică“ în Spania, la sfârşitul anului 2009,

Vezi mai multe
Modifică Setările