Adrian Tiglea

Adrian Tiglea

Profesor de Ştiinte Socio-Umane
  • acum 9 ani

    Despre lectura iubirii

    Suntem înclinaţi să iubim acei oameni care, prin prisma statusului social dobândit, ne oferă siguranţa sau, cel puţin, iluzia unei siguranţe existenţial-economice şi spirituale, lucru firesc, de altminteri. Dar nu poţi iubi ca baba Rada.

  • acum 9 ani

    Amintiri din parcul durerii

    Acum două veri, ca o expiere a deciziilor neinspirate din istoria recentă a existenţei, am luat drumul Bucureştiului, cu gândul de a lucra, o vreme sau poate permanent, într-un Centru al oamenilor străzii - azil de noapte pentru vieţi pasagere şi centru de zi pentru rezidenţii care doreau să facă parte din "marea familie asistată".

  • acum 9 ani

    Vacanţa cuvintelor de dor

    Împrietenirea mea cu Cuvântul, fie el rostit sau încrustat pe un petec de hârtie – de cele mai multe ori, decolorată de amintirile de roman ale mamei, s-a plămădit târziu, în adolescenţă. În copilărie, am dat prea puţină atenţie Cuvântului, cifrele fiindu-mi, în vremea ceea, mai apropiate, mai cu seamă misticile, pentru mine, 5 şi 25, care rezonau în sufletul meu armonia.

Vezi mai multe
Modifică Setările