Sinziana Ionescu Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

De ce a ignorat Teodosie carantina. Ce spune legea, ce fac autorităţile, ce invocă Arhiepiscopia Tomisului

De ce a ignorat Teodosie carantina. Ce spune legea, ce fac autorităţile, ce invocă Arhiepiscopia Tomisului

Legislaţia din România prevede clar: călătorii primesc decizie de carantinare pe loc, la întoarcerea în ţară din străinătate - dacă nu sunt vaccinaţi, dacă nu au trecut prin boala Covid-19 şi dacă nu au test PCR efectuat recent anterior sosirii în ţară. Arhiepiscopia Tomisului susţine însă că IPS Teodosie a aflat abia după amendare că trebuia să stea în carantină.

Lorena Mihăilă Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Sindicatul secundar din STB anunţă că şi mâine va fi grevă şi cere intervenţia premierului Ciucă

Sindicatul secundar din STB anunţă că şi mâine va fi grevă şi cere intervenţia premierului Ciucă

Mihai Trancă, preşedintele Sindicatului Liber din STB, a declarat pentru Libertatea că şi mâine va fi grevă, „în ciuda presiunilor directorului interimar Adrian Criţ”. Anunţul a fost făcut după ce Vasile Petrariu a precizat că marţi vor fi şi mai puţine vehicule pe traseu.

click.ro

Loredana Groza, escapadă cu Nick Casciaro în Italia. Cum s-au filmat în aeroport

Nick Casciaro, marele câştigător al emisiunii X Factor, este nedespărţit de cea care l-a ajutat să obţină premiul, antrenoarea sa, Loredana Groza. Cei doi susţin concerte împreună şi petrec în cluburi, iar relaţia dintre ei pare să fie una mai profundă decât o simplă prietenie. Nick şi Loredana şi-au făcut bagajele şi au pornit împreună spre Italia!

Ştefan Lică Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Lockdown sau restricţii moderate? Care este strategia câştigătoare în faţa valului Omicron

Lockdown sau restricţii
moderate? Care este strategia câştigătoare în faţa valului Omicron

Tot mai multe ţări au decis să ridice restricţiile deşi se confruntă cu un val de pandemie care provoacă cifre record. Ţări ca SUA, Marea Britanie, Israel şi Danemarca au renunţat aproape complet la măsurile restrictive, în timp ce state precum China continuă să parieze pe lockdown.

Ştefan Lică Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Epidemiologul-şef al României, despre varianta Omicron la copii: „Fac forme uşoare ale bolii, rata internării e scăzută“

Epidemiologul-şef al României, despre varianta Omicron la copii: „Fac forme uşoare ale bolii, rata internării e scăzută“

Epidemiologul-şef al României, Doina Azoicăi, a reacţionat după ce câţiva medici au afirmat că varianta Omicron face ravagii în rândul copiilor. Experta a lămurit lucrurile şi a explicat că boala trebuie luată în serios, însă afirmaţiile panicarde nu au susţinere.

Mariana Iancu Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Investitorii imobiliari au transformat plajele din Năvodari în şantiere şi gropi de gunoi FOTO VIDEO

Investitorii imobiliari au transformat plajele din Năvodari în şantiere şi gropi de gunoi FOTO VIDEO

Plajele din Năvodari, aflate într-o zonă sufocată de betoane, au devenit groapă de gunoi atât pentru investitorii care construiesc într-un ritm alert, cât şi pentru operatorii de plajă care nu şi-au igienizat sectorul concesionat. În ultima perioadă, au apărut cratere provocate de scurgerile de apă provenite din excavaţii.

News.ro Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Cîţu: Creşterea dobânzilor la care se împrumută statul înseamnă pierderea încrederii în stat sau înţelegere între reprezentanţi ai statului şi bănci? | pnl

Cîţu: Creşterea dobânzilor la care se împrumută statul înseamnă pierderea încrederii în stat sau înţelegere între reprezentanţi ai statului şi bănci?

Fostul premier Florin Cîţu se întreabă, într-o succesiune de mesaje transmise luni pe Facebook, dacă majorarea dobânzilor la care se împrumută statul înseamnă pierderea încrederii în stat că îşi va putea plăti datoriile în viitor sau o înţelegere între stat şi bănci, dacă actuala creştere a preţurilor este tranzitorie sau de durată mai lungă şi dacă statul ar trebui să compenseze facturile cetăţenilor.

Afrodita Cicovschi Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE, de 5,37%, în timp ce Bulgaria ia bani cu 0,44%

România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE, de 5,37%, în timp ce Bulgaria ia bani cu 0,44%

România conduce în topul statelor din Europa care se împrumută la o dobândă mare, potrivit datelor BCE, scrie Digi24, precizând că evoluţia arată că există un trend crescător în rândul ţărilor central europene care sunt în afara Zonei Euro şi au un regim valutar similar cu al nostru.

Stefan Both Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Diplomatul Vasile Popovici, despre Mica Unire: „Ne-am unit tocmai pentru că ne recunoaştem originea latină, nu la o Dacie mitică care a dispărut“

Diplomatul Vasile Popovici, despre Mica Unire: „Ne-am unit tocmai pentru că ne recunoaştem originea latină, nu la o Dacie mitică care a dispărut“

România sărbătoreşte luni, 24 Ianuarie 2022, 163 de ani de la Unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Scriitorul şi diplomatul Vasile Popovici vorbeşte pentru „Adevărul” despre eveniment care s-a dovedit însă de o mare importanţă în istoria României.

Maria Ţaga Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Pilula Pfizer pentru tratarea Covid-19 va fi aprobată până la finalul lunii, de către Autoritatea Europeană pentru Medicamente | coronavirus

Pilula Pfizer pentru tratarea Covid-19 va fi aprobată până la finalul lunii, de către Autoritatea Europeană pentru Medicamente

Decizia privind aprobarea pastile Pfizer pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 va fi luată la finalul acestei luni de către Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană. Aceasta va fi luată înainte de cea privind medicamentul similar, dar mai puţin eficient, al Merck, a declarat o sursă Reuters.

Ion Gaidau Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Criza ruso-ucraineană. NATO trimite avioane şi nave în Europa de Est pentru a consolida apărarea membrilor săi din regiune

Criza ruso-ucraineană. NATO trimite
avioane şi nave în Europa de Est pentru a consolida apărarea membrilor săi din regiune

Statele membre NATO au plasat militari în aşteptare şi au trimis nave şi avioane de luptă în vederea consolidării apărării Europei de Est în perspectiva unor activităţi militare ale Rusiei la frontiera cu Ucraina, se arată într-un comunicat al Alianţei Nord-Atlantice.

Cristian Unteanu Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Eşecul grav al Europei de a găsi soluţii la criza socială provocată de pandemie

Eşecul grav al Europei de a găsi soluţii la criza socială
provocată de pandemie

"Un aer de revoluţie" titra în această dimineaţă cotidianul La Libre Belgique, sintetizând stupefacţia generală în faţa violenţelor cu care s-a încheiat, chiar în mod cu totul neaşteptat prin amploare şi intensitate, o manifestaţie împotriva măsurilor sanitare a căror impunere a produs o tensiune mai demult la limita unei explozii, scrie Cristian Unteanu pe blogul său de pe adevarul.ro.

Afrodita Cicovschi Autorul articolului
Citesc mai târziuAdaugă articolul în arhiva ta.

Distribuitorii de gaze şi energie electrică nu extind numărul racordărilor pentru consumatori, în ciuda schimbării legii

Distribuitorii de gaze şi energie electrică nu extind numărul racordărilor pentru consumatori, în ciuda schimbării legii

Numărul racordărilor consumatorilor casnici la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi la reţelele de distribuţie a energiei electrice nu a crescut, deşi legislaţia în domeniu a fost modificată tocmai pentru a stimula acest proces, a constat Consiliul Concurenţei.

"Un aer de revoluţie" titra în această dimineaţă cotidianul La Libre Belgique, sintetizând stupefacţia generală în faţa violenţelor cu care s-a încheiat, chiar în mod cu totul neaşteptat prin amploare şi intensitate, o manifestaţie împotriva măsurilor sanitare a căror impunere a produs o tensiune mai demult la limita unei explozii.

acum 7 ore · comentarii (16)

Un război cu trupe şi armament obişnuit între Rusia şi Ucraina este un non-sens. S-ar solda cu mii de morţi şi răniţi, militari şi civili, cu distrugeri economice, de clădiri civile, de drumuri, care ar face din Ucraina o ţară nefuncţională mulţi ani de zile. Dacă ar vrea să anihileze armata ucrainiana, Rusia ar putea apela strict la avioane şi rachete.

acum 9 ore · comentarii (44)

Dacă vă sună cunoscut titlul e pentru că îi aparţine scriitoarei catalane Care Santos, care a scris romanul „Aerul pe care îl respiri”, tradus în 2014 şi în limba română. Dar nu despre atmosfera din anticariate, cu parfum de carte veche şi valoroasă, va fi vorba în continuare, ci despre aerul pe care îl respiră românii şi care este de o calitate îndoielnică.

acum 24 ore · comentarii (1)

Problema României nu mai este doar dacă va fi sau nu război în Ucraina. Pentru că cele patru runde de discuţii între ruşi şi occidentali au încurajat Moscova să-şi expliciteze pretenţiile. Ultimatumul privind sfera de influenţă a Rusiei – căci asta înseamnă aşa-zisele garanţii de securitate – vizează nu doar Ucraina, ci şi România şi Bulgaria.

„Nu-mi pasă de pietrele ce mi se aruncă în viaţă, îmi pasă de piatra ce se va pune pe mormântul meu”. Este unul dintre citatele mele preferate din moştenirea pe care o avem de la Ionel Brătianu, probabil cel mai mare om de stat din istoria României moderne. Şi care este definitorie pentru rolul şi misiunea lui, într-o lume la fel de cinică şi în vremuri mult mai grele.

În ultimii ani, cel putin 40 de politisti s-au sinucis, majoritatea prin împuşcare (25 din 40), alţi 12 prin spânzurare si altii prin alte metode. E o tragedie. Oamenii nu vor să moară, ei vor doar să scape de suferinţă. Iar suferinţa in multe cazuri inseamnă depresie!

acum 4 zile · comentarii (17)

Aseară am făcut un mic experiment pentru copii (şi nu numai). Am vrut să vedem cum putem să scădem costul la factura de gaze, ştiind că o cantitate uriaşă de căldură se pierde prin geamuri. Şi, întrucât aveam o cameră de termoviziune, o folie de aluminiu alimentar şi mulţi copii curioşi, am făcut următorul experiment în 3 paşi.

acum 4 zile · comentarii (9)

Ataşamentul este responsabil pentru capacitatea de a menţine un bun echilibru emoţional în relaţie şi  totodată ne dezvoltă capacitatea de a ne bucura de propria persoană şi de a ne găsi împlinirea alături de ceilalţi, mi-a declarat, într-un interviu, psihologul Lucia Şireanu. Aceasta este cofondator al Centrului de dezvoltare emoţională Ra of Mind din Bucureşti şi psiholog clinician şi judiciar specializat în victimologie.

acum 5 zile · comentarii (2)

O mulţime de studii arată că este important să le citeşti copiilor de când se află în burtică, pentru că le creşti capacitatea viitoare de a învăţa şi de a utiliza cuvintele. Totuşi, cărţile pentru bebeluşi şi cele pentru copiii foarte mici nu sunt neapărat, destinate lecturii.

acum 6 zile · comentarii (7)

Într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Ştiri a Ucrainei / Ukrinform, generalul-locotenent Valeriy Zaluhnyi, comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei afirma franc: "Să fim sinceri: avem de a face, în prezent, cu Forţele Armate ale Rusiei, cu o putere totală de până la 1.000.000 de soldaţi. Ca ofiţer, nu prea accept povestea celor 100.000. Credeţi-mă, poimâine numărul trupelor ruseşti poate creşte până la 210.000..."

acum 6 zile · comentarii (38)

Oameni care nu vor o sănătate perfectă, vaccinată, pudrată şi arogantă, făcută în laboratoarele corporaţiilor care dictează politicile publice, ci preferă imperfecţiunea simplă de a rămâne uman, mai ales aici, în Balcani şi de a empatiza cu balcanicul Djokovic, acest anti-erou al noii religii.

acum 5 zile · comentarii (56)

Sportul nu mai este de mult al fanilor, sportul nu mai este despre sport, este despre recorduri, marketing şi bani, mulţi bani. Fiecare record înseamnă o cupă în plus dar mai ales înseamnă noi sponsori. Majoritatea sportivilor de top câştigă mai mult din vânzarea imaginii decât din salarii sau premii.

acum 6 zile · comentarii (0)

După două premiere de forţă, „Norma” şi „Lohengrin”, stagiunea centenară bucureşteană a programat o reluare binevenită, „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, producţie autografiată Andrei Şerban, montare cu un parcurs ce a însemnat premiera din 1995 de la Opéra Bastille prezentată ciclic in loco, regândirea din 2014 pentru Opera din Iaşi, vizitarea Operei Naţionale Bucureşti în 2017.

acum 6 zile · comentarii (0)

70% dintre părinţii copiilor din comunităţile cele mai vulnerabile de la sate nu vor în continuare să-şi vaccineze copiii. Totodată, mai puţin de unu din patru profesori s-ar vaccina ca să menţină deschisă şcoala unde lucrează.

acum 7 zile · comentarii (5)

Pe fondul unui zdrăngănit de arme orchestrat de Moscova şi o presiune exercitată asupra puterilor occidentale de a negocia în scopul prevenirii unei prezumate invazii militare la scară largă în Ucraina, în acest început de an au avut loc la Geneva discuţii şi negocieri între SUA/NATO/OSCE şi Federaţia Rusă privind securitatea de pe continentul european.

acum 7 zile · comentarii (46)

Obiectivul principal al unui anunţ de recrutare este să găseşti candidaţi potriviţi pentru jobul în cauză, desigur, însă mulţi profită de vizibilitatea anunţului pentru a-şi promova imaginea de angajator către piaţă, către viitori candidaţi şi angajaţi, şi chiar către propriii angajaţi. Şi, dacă au ce spune, şi către oricine se întâmplă să vadă anunţul respectiv: clienţi potenţiali sau existenţi, furnizori, parteneri de orice fel etc.

acum 7 zile · comentarii (11)

În cadrul evenimentelor dedicate istoriei etnicilor germani din România, Primăria Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură „Friedrich Schiller” organizează marţi, 18 ianuarie 2022, ora 17.30, prezentarea volumului „Drumul Nostru în Vechiul Regat”, realizat de Forumul Democrat al Germanilor din România Forumul Regional - Regiunea Extracarpatică la Editura Honterus, din Sibiu, 2021.

acum 8 zile · comentarii (0)

În sfârşit, producţia lui Andrei Şerban pentru Lucia di Lammermoor revine pe scena Operei Naţionale după o absenţă de patru ani. Restauraţia din interimatele post Beatrice Rancea (Fane Ignat şi scurtul mandat al lui Răsvan Cernat) au exilat montarea în depozit şi probabil că, dacă n-ar fi fost stagiunea centenară, casarea era terminus paradis.

acum 10 zile · comentarii (3)

Preafericirea Voastră, O lecţie importantă pe care am învăţat-o în anii în care am contribuit la conştientizarea, în spaţiul public, a nevoii unei Şcoli de secol XXI pentru o Românie de secol XXI a fost aceea a angajării directe a dialogului la nivelul cel mai înalt de autoritate, responsabilitate şi decizie, atunci când subiectul a cerut aşa ceva.

acum 11 zile · comentarii (12)

Nu încetez să mă minunez cât de mulţi comentatori politici, pe ale căror discernământ şi acuitate mă cam bazam, s-au emoţionat după ce au citit materialul din „Libertatea” despre turneul pe care liderul AUR, George Simion, l-a făcut, a doua zi de Crăciun, prin câteva sate din Vaslui. Şi au decretat cu entuziasm: „De aia creşte AUR!” Serios?

acum 12 zile · comentarii (103)

Situaţia prezentă, este agravantă, cu tendinţe de explozie populară. Pare fără ieşire pentru majoritatea populaţiei afectată! Ce să facă săracii cei mulţi ai României în faţa scumpiri fără precedent a vieţii şi a suprafacturărilor pe care nu le pot plăti? Habar nu au! Sunt disperaţi, caută soluţii, dar dacă nu au cu ce să plătească, ce să facă? Promisiunile guvernanţilor nu le plătesc nici lumina, nici gazele şi nici nu le ţin de foame!

acum 11 zile · comentarii (3)

La întrebarea „care este cea mai săracă ţară din UE?”, cei mai mulţi dintre noi vor răspunde „România sau Bulgaria”. Pentru un răspuns clar, neutru axiologic, în afara abordărilor politico-ideologice, datele statistice furnizate de Banca Mondială, Eurostat şi Institutul Naţional de Statistică (INS) sunt elocvente pentru a descrie comparativ situaţia sărăciei sau excluziunii sociale.

acum 17 zile · comentarii (16)
Postari Recente
Cele mai bune imagini video
Cele mai bune galerii foto
Modifică Setările