VIDEO Oscar, motanul care simte moartea

VIDEO Oscar, motanul care simte moartea

Dacă este ţinut la distanţă de un pacient muribund, Oscar zgârie uşa până când este lăsat înauntru. FOTO Oddity Central

Oscar, un motan găzduit de un azil de bătrâni din Rhode Island, Statele Unite, are abilităţi supranaturale, reuşind să „simtă” moartea.

Potrivit „Oddity Central”, peste 50 de cazuri documentate dovedesc faptul că Oscar„ simte” moartea şi se aşază la picioarele pacienţilor care sunt gata să treacă pe lumea cealaltă.
 
Impresionat de darul motanului, doctorul geriatru David Dosa a scris o carte intitulată: „Pe tură cu Oscar: darul extraordinar al unei pisici obişnuite”. El descrie rutina zilnică a motanului şi spune că acesta îşi petrece destul de rar timpul cu persoanele care nu se află  la un pas de moarte. 
În schimb, Oscar alege să se aşeze şi să toarcă lângă cei care mai au puţin de trăit. Dacă este ţinut la distanţă de un pacient muribund, Oscar zgârie uşa până când este lăsat înauntru, scrie publicaţia americană.
 
Deşi Dosa nu oferă, în cartea sa, o explicaţie ştiinţifică pentru abilităţile motanului, acesta sugerează că este posibil ca Oscar să simtă mirosul cetonelor, acizi eliberaţi de celulelor care mor. Conform altor teorii elaborate de specialişti în comportamentul animalelor, prezicerile lui Oscar s-ar putea datora unui comportament repetitiv învăţat sau recunoaşterii stărilor fizice ale muribunzilor, precum lipsa de mişcare. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: