Unui elan din Colorado i-a fost îndepărtată o anvelopă pe care o avea blocată la gât de doi ani. Animalul a trebuit să fie tranchilizat VIDEO

Unui elan din Colorado i-a fost îndepărtată o anvelopă pe care o avea blocată la gât de doi ani. Animalul a trebuit să fie tranchilizat VIDEO

Unui elan din statul american Colorado i-a fost îndepărtată o anvelopă pe care o avea blocată la gât de cel puţin doi ani. Foto: Twitter/Colorado Parks and Wildlife

Unui elan din statul american Colorado i-a fost îndepărtată o anvelopă pe care o avea blocată la gât de cel puţin doi ani, au anunţat reprezentanţii unui parc natural. Elanul a trebuit momit şi tranchilizat astfel încât specialiştii să poată începe operaţiunea, a patra încercare din ultimele săptămâni, notează dpa.

Elanul, în vârstă de aproximativ 4 ani şi jumătate şi cântăreşte peste 270 de kilograme, a trebuit momit la distanţă de turma sa de aproximativ 40 de animale şi tranchilizat pentru a i se scoate anvelopa din jurul gâtului. A fost a patra încercare de acest fel, au anunţat Dawson Swanson şi Scott Murdoch, doi specialişti în faună sălbatică. 

Cei doi specialişti au observat prima dată elanul cu anvelopa blocată în jurul gâtului în luna iulie 2019. Ei au estimat că anvelopa şi coarnele cântăreau în jur de 16 kilograme.

Murdoch a precizat că ar fi preferat să îndepărteze anvelopa fără a fi nevoie să taie coarnele elanului, cu rol important în sezonul de împerechere, însă acest lucru nu a fost posibil. Sub anvelopă se afla o mică rană, iar blana animalului lipsea în anumite zone, a spus el.

Autoritatea pentru Parcuri şi Faună Sălbatică din Colorado a indicat că anvelopa a ajuns în jurul gâtului elanului când acesta era mai tânăr şi nu avea coarne, sau în timpul iernii, când masculii îşi schimbă coarnele. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările