Turist rus, amendat cu 20.000 de euro pentru că a mâzgălit un perete al Colosseumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un turist rus a fost amendat recent cu suma de 20.000 de euro, după ce a mâzgălit cu un piatră ascuţită litera K pe unul dintre pereţii celebrului Colosseum din Roma, notează BBC.

Vandalul, în vârstă de 42 de ani, a primit amenda usturătoare, precum şi patru ani cu suspendare pentru gestul său. Având în vedere cotaţia slabă a monedei euro faţă de rublă, bărbatul este nevoit să plătească autorităţilor din Italia peste un milion de ruble.

Arheologul italian Darius Arya a declarat ziarului „The Guardian” că amenda deosebit de mare arată intoleranţa autorităţilor de la Roma faţă de orice act de vandalism.

„Este o amendă deosebit de mare. O asemenea sumă spune despre cei însărcinaţi cu ordinea şi păstrarea monumentelor că nu vor să aibă niciun fel de toleranţă cu vandalii”, a spus arheologul.

„Zgârietura produsă de vandal asupra unuia dintre pereţii Coloseumului poate compromite conservarea”, a declarat Mariarosaria Barbera, un inspector arhitectural. Acesta este al cincilea act de vandalism produs la Colosseumul din Roma în acest an.

Celebrul amfiteatru, finalizat în anul 80 d.Hr. în timpul împăratului Titus, este una dintre cele mai impresionante clădiri-ruină ale Imperiului Roman.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite