Pachetul de ţigări care te ceartă dacă fumezi. Soluţia cercetătorilor britanici în lupta cu acest viciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mesajele de avertisment de pe pachetele de ţigări nu au avut mare succes în rândul fumătorilor. FOTO: Smoker News World
Mesajele de avertisment de pe pachetele de ţigări nu au avut mare succes în rândul fumătorilor. FOTO: Smoker News World

Fumătorii sunt obişnuiţi să citească mesajele de avertizare scrise pe pachetele de ţigări, dar mulţi susţin că această metodă nu a reuşit să-şi dovedească eficienţa. Cercetătorii au venit cu o nouă propunere inovatoare: pachetele de ţigări vorbitoare.

Un grup de specialişti din cadrul Centrului de Control şi Cercetare a Tutunului, departament al Universităţii Stirling din Marea Britanie, lucrează la dezvoltarea unor pachete de ţigări care să-i descurajeze pe fumători să-şi alimenteze viciul, informează ziarul „The Scotsman”.

În prezent, cercetătorii testează pachetele vorbitoare şi evaluează impactul asupra fumătoarelor tinere. Atunci când  un astfel de pachet este deschis, se declanşează un mesaj audio. 

Unul dintre mesaje avertizează că „fumatul reduce fertilitatea”, iar un altul oferă un număr de telefon pe care fumătorii îl pot apela pentru a fi ajutaţi să renunţe la viciul ţigărilor.

Deocamdată, mesajele audio au primit reacţii pozitive din partea voluntarilor. În special tinerele cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani au susţinut că iau în considerare posibilitatea de a se lăsa de fumat. Cercetătorii au în plan studii viitoare care vor include şi voluntari bărbaţi.

Sigur, aţi putea spune că un pachet de ţigări vorbitor ar fi o invenţie enervantă, însă tocmai această caracteristică ar contribui foarte mult la succesul proiectului. 

„Unii oameni ar putea spune că trebuie să nu mai deschidă pachetul, altfel şi-ar ieşi din minţi”, a declarat una dintre voluntare, care a mai adăugat că intenţionează să renunţe la fumat din cauza sunetului agasant.

 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite