Sunt pisicile „psihopate”? Ce arată informaţiile unui sondaj efectuat pe stăpânii de feline

Sunt pisicile „psihopate”? Ce arată informaţiile unui sondaj efectuat pe stăpânii de feline

FOTO Getty Images

Atunci când Becky Evans a început să studieze relaţia pisică-om, auzea din ce în ce mai des din partea oamenilor din jurul ei că pisicile ar fi „psihopate”.

Pe de o parte, oricine a privit chipul curios de indiferent al unei pisici, poate să înţeleagă de ce cineva ar cataloga micile feline ca psihopate. Dar ce înseamnă să aplici un diagnostic uman felinelor? Am primit aceste creaturi cu gheare în căminele şi paturile noastre, dar încă avem dificultăţi în a le înţelege în orice, mai puţin în comportamentele descrise cu termeni umani.
 
Evans, absolventă de psihologie la Universitatea din Liverpool, a conceput recent un sondaj pentru proprietarii care cred că pisicile lor sunt psihopate. Sondajul le cere stăpânilor să descrie presupusele comportamente psihopatice şi până acum, printre ele se numără: intimidarea altor animale de companie, preluarea controlului asupra patului câinelui şi aşteptatul pe masa din bucătărie ca cineva să treacă, pentru a sări pe persoana respectivă.
 
Pe scurt, comportamente tipice de pisică.
 
Există mereu o comparaţie implicită atunci când vorbim despre pisici, ca mici ticăloase indiferente, spune Mikel Maria Delgado, o cercetătoare privind comportamentul pisicilor de la University of California, Davis. Şi comparaţia este cu câinii, pe care oamenii i-au domesticit în mii de ani şi i-au modelat după propria imagine.
 
„Ne plac lucrurile care ne amintesc de noi înşine,” a declarat Delgado pentru publicaţia The Atlantic. „Noi zâmbim. Ne place ca şi câinii să facă asta când le spunem. Ne place că sunt atenţi la noi foarte rapid. Şi contactul vizual este foarte des.”
 
Pisicile, a subliniat ea, pur şi simplu nu au muşchii faciali necesari pentru a exprima atâtea lucruri precum un câine (sau un om)  poate. Aşa că atunci când ne uităm la o pisică cum ne priveşte impasibilă, pare o psihopată care nu poate simţi sau nu poate arăta nicio urmă de emoţie. Însă asta ţine doar de biologie. Pisicile nu comunică folosindu-se de expresii faciale, ci prin poziţia urechilor şi a cozii lor. Vieţile lor emoţionale par de nedescoperit-sau poate chiar inexistente-până să petreci suficient de mult timp ca să cunoşti o pisică.
 
Pe de altă parte, câinii au învăţat să copieze oamenii. Fac cumva de-şi poziţionează botul în aşa fel încât seamănă cu un zâmbet. Se apleacă în aşa fel încât par că s-ar simţi vinovaţi de ceva. La fel cum oamenii au modelat aspectul fizic al câinilor, i-am selectat şi reprodus în aşa fel încât să fie adaptaţi perfect la semnalele umane. 
 
O acuză comună care li se aduce pisicilor este aceea că lor nu le pasă de stăpânii lor şi-i privesc doar ca pe o sursă de hrană. În studii privind relaţiile între animalele de companie şi stăpânii lor, câinii s-au dovedit a fi mai „ataşaţi” de stăpâni. Aceste studii se bazează în mod frecvent pe un protocol numit „Ainsworth Strange Situation”, în care animalul de companie explorează un mediu singur, cu stăpânul sau cu un străin. Câinii sunt mai relaxaţi cu stăpânii lor decât cu străinii. Pisicilor pare să nu le pese de omul din mediul cu pricina.
 
Poate că acest lucru spune ceva despre ataşamentul animal de companie-stăpân, dar Delgado a subliniat că pisicile sunt teritoriale şi ar putea părăsi casa doar ca să meargă la veterinar, pe când câinii sunt obişnuiţi ca stăpâniii să-i ducă în locuri noi. Ceea ce pare indiferenţă faţă de stăpâni din partea pisicilor ar putea fi doar o anxietate ridicată privitoare la un nou mediu. În plus, Ainsworth Strange Situation a fost dezvoltat de către Mary Ainsworth pentru a studia părinţii şi copiii-un alt exemplu legat de faptul că judecăm pisicile în termeni umani, în loc de termenii caracteristici.

De asemenea, nu „toate” pisicile sunt la fel, desigur. Există pisici înfricoşătoare, dar există şi pisici care vor doar să se cuibărească în poalele stăpânului toată ziua.

Evans speră ca sondajul să doar un prim pas în elaborarea unui fel de a măsura psihopatia la pisici. Ea ar vrea ca, în cele din urmă, să studieze pisicile în mediul lor natural-casa lor-ca să nu se bazeze pe lumea stăpânilor lor. Scopul ultim al cercetării este să poată fi creat un test pentru adăposturi, cu ajutorul cărora să potrivească mai bine pisicile cu viitorii stăpâni. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: