Sărbătoreşte Crăciunul zilnic, de 22 de ani

Sărbătoreşte Crăciunul zilnic, de 22 de ani

FOTO Daily Mirror

Un bărbat din Marea Britanie urmează, de 22 de ani, un ritual sfânt: în fiecare zi, britanicul sărbătoreşte Crăciunul.

Un bărbat din Marea Britanie, Andy Park, este cel mai mare fan al Crăciunului. Vreme de 22 de ani, bărbatul a sărbătorit Naşterea Domnului în fiecare zi, îndopându-se cu plăcintă, biscuiţi şi friptură de curcan înainte să urmărească, cu sfinţenie, discursul Reginei la ora trei după amiază şi să deschidă cadourile pe care şi le-a pregătit singur.

De când a devenit obsedat de sărbătoarea creştină, din 1993, Park a cheltuit aproximativ trei milioane de euro, riscând chiar să îşi piardă casa. Deşi este fericit şi într-o petrecere continuă, Andy şi-ar dori o iubită cu care să împartă bucuria spirituală, însă toate femeile se feresc de el din momentul în care îi văd casa decorată cu luminiţe şi brazi de Crăciun. Cum şi sănătatea îi joacă feste din cauza alimentaţiei sale haotice, fiind predispus la boli cardiovasculare, britanicul, electrician şi muzician, se gândeşte serios să renunţe la obiceiurile sale festive. „Va fi greu, dar trebuie să mă opresc. Fiica mea mi-a spus că acest stil de viaţă îmi ruinează anii rămaşi şi că voi rămâne falit, obez şi singur‟, a declarat bărbatul, potrivit „Daily Mirror‟.

„Nu am avut o iubită de când mi-am descoperit pasiunea. Am mers la câteva întâlniri acum câţiva ani, dar după ce mi-a văzut casa decorată în mijlocul lunii august a plecat şi nu am mai auzit de ea‟, a mai povestit bărbatul, menţionând şi că obiceiul său bizar îi încurcă şi cariera. Deseori, acesta refuză ofertele de muncă pe care le primeşte din cauză că trebuie să urmărească discursul Reginei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările