O mamă şi cele două fiice, umilite pentru că erau „prea voluminoase” pentru a zbura la clasa business

O mamă şi cele două fiice, umilite pentru că erau „prea voluminoase” pentru a zbura la clasa business

Cele trei femei au fost invitate să ocupe locuri în zona economy. FOTO The Sun.

O mamă şi cele două fiice ale sale au rămas cu ochii în lacrimi după ce au fost refuzate la clasa business, din cauza greutăţii. Mai mult, cele trei au fost obligate să ocupe locuri economy, deşi plătiseră pentru clasa întâi, relatează publicaţia The Sun.

Huhana Iripa, 59 de ani, Tere Ashby, 37 de ani şi Renell Iripa, 28 de ani, erau pe punctul de a se îmbarca în zborul Thai Airways, de la Bangkok la Auckland, când au fost oprite de oficialii zborului.
 
Surorile, care se aflau la Bangkok pentru efectuarea unor operaţii de slăbire, au spus că au fost „umilite” în faţa celorlalţi pasageri, după ce li s-a interzis să ocupe locurile rezervate la business class, în valoare de 1150 de dolari americani fiecare.
 
„Am mers la biroul de check-in destinat Clasei business, iar membrii personalului s-au uitat la noi, şi-au cerut scuze şi au spus că nu ne pot primi”, a declarat una dintre femei.
 
Apoi, un membru al personalului a ieşit în faţă şi le-a spus că „sunt prea mari”. O însoţitoare de zbor le-a măsurat talia şi, ulterior, le-a trimis la clasa economy.
 
„Nu m-am simţit niciodată până acum discriminată din cauza dimensiunilor mele, aşa că această experienţă mi-a provocat un şoc”, a mai spus doamna Iripa. 
 
Thai Airways le-a despăgubit cu câte 197 de dolari, dar femeile au spus că nu este suficient, ţinând cont de umilinţa intensă pe care au experimentat-o.
 
Flight Center, agenţia de turism cu care au rezervat, le-a oferit o rambursare completă.
 
În 2018, Thai Airways le-a interzis persoanelor care măsoară mai mult de 142 de centimetri, în talie, să zboare la bordul noului model de avion Dreamliner 787-900. Compania s-a justificat motivând faptul că centurile de siguranţă, cu airbag încorporat, nu pot fi extinse în siguranţă dacă se depăşeşte această dimensiune.
 
Familia Iripa susţine că nu a fost informată atunci când a rezervat biletele şi, şi mai mult decât atât, la zborul de dus, din Auckland, nu a întâmpinat nicio problemă.
 
„Compania aeriană nu poate compromite siguranţa pasagerilor”, a declarat Wayne Cochrane, purtătorul de cuvânt din Noua Zeelandă al Thai Airways International.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: