O lume ciudată! O femeie s-a căsătorit cu propria mamă şi a primit 10 ani de puşcărie. Cum şi-a motivat fapta incestuoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto independent.co.uk / Facebook
Foto independent.co.uk / Facebook

O femeie din Oklahoma, Statele Unite ale Americii, a fost condamnată la 10 ani de închisoare cu suspendare pentru că s-a căsătorit cu propria mamă, care va fi judecată, la rândul ei, în luna ianuarie a anului viitor.

Misty Spann, în vârstă de 26 de ani, a fost crescută de bunică, după ce mama sa, Patricia, de 44 de ani, a pierdut custodia copiilor. Mama şi fiica s-au reîntâlnit în 2014 şi s-ar fi îndrăgostit, aşa că au decis să se căsătorească în 2016. La cinci luni de la căsătorie, autorităţile au descoperit incestul în timpul unei anchete sociale referitoare la îngrijirea unui copil, potrivit independent.co.uk.

Mai mult, autorităţile au descoperit că Patricia mai fusese căsătorită, în 2008, cu unul dintre fiii săi, dar acel mariaj a fost anulat 15 luni mai târziu, la cererea bărbatului care a invocat motivul incestului.

În statul american Oklahoma, infracţiunea de incest este considerată a fi căsătoria între rude gradul I, fără a se ţine cont de existenţa sau nu a relaţiilor sexuale între cele două persoane.

Patricia Spann ar fi declarat că a considerat că nu e o problemă dacă se căsătoreşte cu fiica sa, din moment ce numele său nu mai era trecut în certificatul de naştere al fetei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite