O femeie din India a câştigat dreptul de a divorţa de soţul ei, pentru că nu i-a construit o toaletă în gospodărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toaletă publică din India FOTO Shutterstock
Toaletă publică din India FOTO Shutterstock

Un tribunal India i-a oferit unei femei permisiunea să divorţeze de soţul ei, deoarece, după cinci ani de mariaj, casa celor doi încă nu dispune de o toaletă, forţând-o pe aceasta să-şi facă nevoile afară, relatează The Straits Times.

Rajendra Kumar Sharma, judecătorul curţii din Rajasthan, a declarat că sătenii sunt nevoiţi deseori să aştepte venirea întunericului până ce pot să-şi facă nevoile în aer liber. 

Aceasta reprezintă o problemă majoră de sănătate în India, judecătorul precizând totodată că este dizgraţios şi o formă de cruzime să „le negi femeilor un mediu sigur pentru uşurare”.

În India, permisiunea pentru divorţ este oferită doar dacă se prezintă dovezi de cruzime, violenţă sau cereri financiare nejustificate.

Totuşi, acesta nu este primul divorţ cauzat de lipsa toaletei. Anul trecut, o femeie a refuzat să oficializeze căsătoria cu logodnicul ei, după ce acesta a refuzat să construiască o toaletă pentru cei doi.

Potrivit UNICEF, aproape jumătate din populaţia Indiei (n.red.: aproximativ 600 de milioane de oameni) îşi fac nevoile în aer liber din lipsa canalizării. Conform organizaţiei, 70% din gospodării nu dispun de toalete, deşi în 90% din acestea se regăsesc telefoane mobile.

Prim-ministrul Naredra Modi le-a promis indienilor că până în 2019, va construi o toaleta în toate casele din ţară. Între timp, guvernul susţine că din 2014 a reuşit să construiască 20 de milioande de toalete.

Potrivit unor experţi, oamenii care-şi fac nevoile în aer liber nu reprezintă doar un semn al sărăciei ci şi faptul că există o convingere că toaletele aflate în interiorul gospodăriilor ar fi murdare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite