O femeie din Canada s-a trezit în mijlocul nopţii cu un meteorit pe pernă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iniţial, ofiţerul a bănuit că sunt resturi de la un şantier de construcţii de pe o autostradă din apropiereFoto: Ruth Hamilton
Iniţial, ofiţerul a bănuit că sunt resturi de la un şantier de construcţii de pe o autostradă din apropiereFoto: Ruth Hamilton

O femeie din Canada a avut parte de o întâmplare nu tocmai comună într-o noapte obişnuită. Trezită de zgomote puternice şi de lătratul câinelui său, femeia a descoperit că un meteorit a căzut chiar pe una dintre pernele pe care dormea.

Ruth Hamilton dormea ​​liniştită într-o noapte, acum circa două săptămâni, când a fost trezită de lătratul câinelui ei, de un zgomot ce s-a auzit în tavan şi de faptul că a simţit că avea ceva pe faţă, a declarat locuitoarea din Golden, B.C. pentru Global News.

Ea a spus că a sărit imediat din pat şi a aprins lumina pentru a-şi da seama ce se întâmplase şi a descoperit că avea o gaură în tavan.

„Nu am fost niciodată în viaţa mea atât de speriată ”, a spus ea despre incidentul din 3 octombrie.

„Nu ştiam ce să fac, aşa că am sunat la 911 şi, când vorbeam cu operatorul, am rostogolit una dintre cele două perne pe care dormeam şi între ele era meteoritul.”

Un ofiţer de poliţie a fost trimis imediat să investigheze, a spus ea. Iniţial, ofiţerul a bănuit că sunt resturi de la un şantier de construcţii de pe o autostradă din apropiere.

„El a sunat la (şantier), dar i s-a spus că acolo nu a avut loc nici o explozie, dar că au văzut o lumină puternică pe cer şi aşa ne-am dat seama că este un meteorit.”

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite