Misterul craniilor alungite: deformarea craniană artificială pentru frumuseţe şi statut social

Modificarea intenţionată a craniului FOTO Didier Descouens/WikiCommons

În 2013, arheologii care lucrează în regiunea Alsacia din estul Franţei au descoperit mormântul şi craniul unei aristocrate care a murit în urmă cu aproximativ 1.600 de ani. Ce le-a atras atenţia oamenilor de ştiinţă a fost aspectul craniului, puternic deformat, partea din faţă fiind turtită, iar cea din spate alungită, sub forma unui con.

Descoperirea lor reprezintă un exemplu de deformare artificială a craniului, o practică frecventă în rândul ţărănimii franceze, prin care forma naturală a capului era modificată prin forţă. Practic, capul copilului era strâns legat şi apoi căptuşit pentru a-l proteja de impactul eventualelor accidente. În aceeaşi perioadă, practica era răspândită în Rusia şi în Caucaz, dar şi în Scandinavia. Oricât de ciudat ar părea, acest procedeu nu era caracteristic doar secolului V: până la începutul anilor 1900, o formă de deformare craniană artificială se înregistra încă în vestul Franţei, în Deux-Sèvres. 

Iniţial, aplatizarea capului a fost introdusă ca o formă de a „distinge anumite grupuri de altele şi pentru a indica statutul social al indivizilor“. În Europa, practica era răspândită în rândul triburilor care au emigrat din regiunea Caucazului în Asia Centrală, precum hunii, sarmaţii, avarii sau alanii. 

Cercetările experţilor arată că modificarea craniană nu avea niciun impact asupra funcţiei cognitive. Un document din 2007 publicat în revista  „Neurosurgery“ precizează că „nu par să existe efecte negative asupra indivizilor care au practicat chiar forme foarte severe de deformare craniană intenţionată“.

Cea mai veche referinţă scrisă despre deformarea craniană artificială vine de la poetul grec Hesiod, care a trăit între 750 şi 650 î.Hr. În cartea sa de mitologie „The Catalogues of Women“, Hesiod face referire la un trib din Africa sau din India numit „Makrokephaloi“, care s-ar traduce „capetele mari“.

Metodele şi motivele deformării craniene

Şi Hipocrate, părintele medicinei occidentale, îi menţionează pe macrocefali, explicând metodele şi motivele acestei practici: „Ei îi consideră nobili pe cei care au cele mai alungite capete. După naşterea copilului, când oasele craniului sunt încă moi, modelează capul cu propriile mâini şi îl forţează să capete forma alungită prin aplicarea de bandaje şi alte născociri adecvate“. 

Nu numai autorii europeni au scris despre practica uimitoare. Xuanzang, un călugăr budist din China, vorbea despre oamenii din Kashgar, unde  „copiii născuţi din părinţi obişnuiţi aveau capul turtit prin presiunea unor plăci de lemn“.

Chiar dacă există tentaţia de a afirma că această practică era ciudată şi populară în urmă cu peste o mie de ani, suntem departe de adevăr.

Peste tot în America, în diferite triburi, părinţii legau şi modelau capul copiilor, probabil, din aceleaşi motive: pentru a integra copilul în structura societăţii lor. Pentru mayaşi, procedura avea şi o semnificaţie religioasă: „Zeii le-au transmis strămoşilor noştri că o astfel de formă a capului este nobilă“, explica Gonzalo Fernandez de Oviedo, un cronicar spaniol.

„Modelarea capului pare a fi o realizare culturală umană ce-şi are originea în credinţa că ceva poate şi trebuie să fie îmbunătăţit la copilul nou-născut“, crede Michael Obladen de la Universitatea de Medicină Charité din Berlin.

În cultura mayaşă predominau două stiluri diferite de deformare craniană artificială. Celor care erau predestinaţi (sau sperau) să deţină o funcţie înaltă li se făceau „deformări oblice“, adică un craniu extrem de ascuţit. Cu toate acestea, majoritatea populaţiei avea o „deformare verticală", cu o formă rotunjită a craniului, dar aplatizat pe lateral. 

Dacă aceste forme imitau craniul unui jaguar, pentru a arăta priceperea, sau a zeului mayaş al porumbului, pentru a simboliza fertilitatea, rămâne de stabilit în dezbaterile dintre istorici şi arheologi.

La mai bine de un mileniu de la moartea aristocratei din Alsacia, aflăm că aceste practici încă sunt venerate în culturi din colţurile mai îndepărtate ale lumii. Tradiţia încă este urmată în Polinezia (deşi în cazuri rare), aşa cum o face şi tribul Mangbetu din Congo. În Vanuatu, forma alungită a craniului este asociată cu eroii renumiţi şi cu religia. O persoană din Malekula, o insulă din lanţul Vanuatu, i-a spus antropologului veteran Kirk Huffman că deformarea „îşi are originile în credinţele spirituale de bază ale poporului nostru. Vedem că cei cu capete alungite sunt mai frumoşi. De asemenea, acesta este şi un semn de înţelepciune“.  

Locuitorii din Vanuatu asociau capetele alungite cu o inteligenţă mai mare, cu un statut social superior şi cu o mai mare apropiere de lumea spiritelor. În Borneo, o frunte plată era un indiciu al frumuseţii.