Cele mai mari escrocherii din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bernie maddof foto getty images

Deşi oamenii sunt învăţaţi de mici să nu se încreadă în străini, mulţi dau dovadă de o naivitate extremă, iar cineva este mereu gata să profite de aceasta. Cele mai mari escrocherii din istorie ar trebui să pună pe gânduri orice adult care are tendinţa să creadă orice poveste pe care un străin i-o spune pentru a primi un ajutor de orice fel.

Cele mai mari escrocherii din istorie – James Frey

Bărbatul pretindea că este un fost criminal violent, care a învins dependenţa de droguri şi alcool şi a scris o aşa-zisă autobiografie.  Cartea acestuia, „Un milion de bucăţele”, a devenit rapid un bestseller. Până la urmă s-a dovedit că James Frey nu era decât un impostor. În 8 ianuarie 2006, „The Smoking Gun” a publicat un articol intitulat „Un milion de minciunele”, în care se evidenţia dependenţa de ficţiune a lui Frey. Articolul a demonstrat că o foarte mare parte din cartea acestuia era doar fabulaţie, autorul minţind în legătură cu trecutul său de criminal. În consecinţă, după ce a fost confruntat chiar şi de Oprah în emisiunea acesteia, managerul său l-a părăsi, contractele pentru viitoare cărţi au căzut, iar pierderile financiare în urma proceselor s-au ridicat la mii de euro. 

Cele mai mari escrocherii din istorie – Christophe Rocancourt

Rocancourt se prezenta ca fiind producător de film, fost campion la box, membru al familiei Rockefeller şi rudă cu numeroase vedete de la Hollywood. De fapt, acesta era un impostor francez care folosea lăcomia vedetelor împotriva lor pentru a le lua banii. Astfel a reuşit să păcălească numeroase persoane înstărite să investească în escrocheriile sale, s-a împrietenit cu celebrităţi de la Hollywood, s-a căsătorit cu un model Playboy şi chiar a reuşit să-l convingă pe Jean-Claude Van Damme să producă următorul său film. În cele din urmă a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi la plata unei amenzi de zece milioane de dolari. De asemenea, are interdicţie de a păşi în Elveţia după ce i-a fost dovedită implicarea într-un jaf de diamante în ţara cantoanelor.

Cele mai mari escrocherii din istorie – Frederic Bourdin

Frederic Bourdin fura identiţăle a diferitor adolescenţi daţi dispăruţi, cel mai cunoscut caz fiind cel din 1997, când a pretins că este Nicholas Barclay, fiul pierdut al unei familii din San Antonio, Texas. Bourdin a fost crescut de bunicii săi parizieni până când, în final, a ajuns într-un orfelinat. După ce a ieşit din acesta, şi-a început imposturile, acumulând aproximativ 40 de furturi de identitate, motiv pentru care presa l-a poreclit „Cameleonul”.

După ce a reuşit să convingă cei doi soţi din San Antonio că e fiul lor, aceştia l-au luat „acasă”, în Statele Unite. După trei luni, un detectiv privat a dovedit că Bourdin este un infractor, iar, după un test ADN, francezul a fost condamnat la şase ani de închisoare. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a încercat să revină la vechile metehne, fiind din nou condamnat. În 2008 s-a căsători şi, se pare, a renunţat la a mai fura identităţi.

Cele mai mari escrocherii din istorie – Frank Abagnale

Probabil cel mai cunoscut impostor din toate timpurile, Abagnale pretindea că este pilot al companiei Pan Am, asistent universitar, doctor şi avocat. În final s-a dovedit că nu este decât un maestru în cecuri false, iar povestea vieţii sale a inspirat producătorii filmului „Catch Me If You Can”.

Cele mai mari escrocherii din istorie – Bernie Madoff

Madoff pretindea că este un om de afaceri cinstit, agent de bursă, consultant financiar şi de investiţii. De fapt, acesta conducea un sistem piramidal de fraudă bazat pe schema Ponzi care s-a dovedit a fi cea mai mare escrocherie din istoria Statelor Unite ale Americii, paguba totală ridicându-se la 18 miliarde de dolari. În martie 2009, Madoff a pledat vinovat şi a primit pedeapsa maximă: 150 de ani de închisoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite