Cel mai criticat seflie: s-au tras zâmbitori în poză în timp ce hotelul din Dubai era mistuit de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2016 nu a început cu dreptul pentru un cuplu de tineri aflat în noaptea dintre ani în Dubai, unde sărbătorea Anul Nou într-o locaţie din apropierea hotelului The Address, care a luat foc după ce draperiile dintr-o cameră s-ar fi aprins.

Cuplul a postat pe Instagram o fotografie în care apare zâmbind în timp ce pe fundal se poate observa hotelul aflat în flăcări. Poza a fost însoţită de mesajul „Anul Nou în dragul meu Dubai. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze şi să vă protejeze. Ne surprinzi de fiecare dată cu cel mai mare foc de artificii.“

Dincolo de comentariile amuzante, de tipul „cuplu încins“ şi „ce mai petrecere“, postate online ca reacţie la fotografie, multe alte persoane au considerat imaginea extrem de nepotrivită, un gest lipsit de respect şi compasiune, ţinând cont că în incendiu au fost rănite cel puţin 16 persoane, iar un om şi-a pierdut viaţa.

image
image

Printre românii care se aflau în noaptea de Revelion în hotelul care a luat foc s-au numărat şi Nicolae Cristescu, fostul patron al echipei de fotbal Rapid, alături de familie, dar şi Eduard Irimia, promotorul evenimentului Local Kombat, conform România Tv, respectiv Pro TV. Postul de televiziune CNN a anunţat că focul ar fi izbucnit într-un apartament situat la etajul 20 al clădirii de 63 de etaje, după ce draperiile din cameră s-ar fi aprins.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite