Ce a găsit un bărbat din Franţa în doza de Coca-Cola

Ce a găsit un bărbat din Franţa în doza de Coca-Cola

Coca-Cola i-a trimis o scrisoare bărbatului                                                                  FOTO: Getty Images

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Franţa a avut parte de o surpriză neplăcută în momentul în care, în pauza de masă, şi-a desfăcut o doză de Coca-Cola. Damien şi-a cumpărat sucul şi o pizza, iar după ce a băut puţin din acesta, a realizat că înăuntru se afla un şobolan mort, scrie Le Parisien.

Bărbatul a comandat la un restaurant pe care îl frecventează, în apropiere de locul său de muncă. Acesta a explicat pentru Le Parisien că a decis să bea sucul acasă. 
 
A băut din el fără să simtă „nimic anormal, nici un gust suspect”. Şi-a dat seama că doza nu e goală în momentul în care a vrut să arunce doza. 
 
A sunat imediat la „Coca-Cola” pentru a face o reclamaţie, însă compania i-a explicat că toate dozele sunt sigiliate din fabrică şi că nu există niciun moment în procesul din fabrică în care un şobolan ar fi putut să se strecoare în doze. 
 
Damien a primit şi o scrisoare din partea companiei în care îi erau repetate aceleaşi lucruri, cerându-i bărbatului să trimită doza pentru a o examina. Pentru deranj, Coca-Cola i-a trimis acestuia un bax cu şase doze de suc. 
Foto: daily-news-media.com 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: