Şase cai frumoşi au mâncat frunza care acoperea timid brandul de ţară al României!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul ascuns despre scandalul cărnii de cal: clanurile ţigăneşti murdăresc din nou imaginea României în Europa.

Se-adună zilele-astea toate babele ştirbe ale Europei să ne bârfească la Bruxelles.... Bine măcar că unii vorbesc cumva de nu-i poate înţelege oricine prea uşor.  Însă oricum ar fi şi orice s-ar spune, un lucru este cert: nu este vina noastră! Şi nu doar că ştim să ne dezvinovăţim, dar ştim să spunem simplu şi clar şi cine este adevăratul vinovat.

Vinovatul este Ciprian Necula, pentru că e cel mai aproape, cel mai la îndemână. Dacă nu vă place, puteţi alege oricare altul, vreun vecin, vreun cunoscut, sunt peste un milion şi jumătate de potenţiali vinovaţi în ţara asta, toţi ţigani unul şi unul.

Reconstituirea faptelor:

Plecat într-unul din concediile sale lungi şi dese de ţigan nomad căruia nu-i place să muncească, vinovatul a furat ce-a furat, pe unde a fost, apoi a vrut să se întoarcă acasă. Şi pentru că francezii i-au propus să-l readucă gratis în Romania, ce să mai faci cu caii pe drumul înapoi? Mai ales că mulţi alţi cai putere îl aşteptau oricum în curtea palatului său cu turnuleţe. Totul din miliardele de la ajutorul social pentru că aşa trăiesc asistaţii aici, unde curge lapte şi miere.

Şi uite aşa şi-a vândut Ciprian Necula caii de la trăsură şi boii de la bicicletă de-a speriat tot Occidentul şi şi-a băgat copitele-n lasagna.

Concluzia 1: carnea de cal nu este de provenienţă românească, ci ţigănească. Ştie orice fraier că-n România numai ţiganii au cai. Aşadar avem răspunsul la întrebarea: cine ne face de râs în Europa?

Concluzia 2: şi MCV-ul s-a abătut peste România dintr-un motiv similar: nu era corupţie-n justiţia românească, dar era dezastru în staborurile ţigăneşti.

Quod erat demonstrandum!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite