Bucureştiul şi „Arena Naţională“ vor găzdui patru meciuri la Euro 2020. Primele reacţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, în jurul orei 14.00, UEFA a anunţat cine va organiza Euro 2020, un turneu care se va disputa pe întreg continentul. În urma votului Comitetului Executiv al UEFA, „Arena Naţională“ a fost desemnată gazdă a patru meciuri, trei din grupe şi unul din optimi.

UPDATE 17.00

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, pentru Mediafax

„Este o veste foarte mare pentru iubitorii fotbalului şi pentru iubitorii sportului din România. Pentru că ne place sau nu ne place, fotbalul este un fenomen social care atrage mereu un public numeros pe arenele sportive. Aşa că această desemnare este o mare onoare pentru Bucureşti. Evenimentele sportive internaţionale pe care le găzduieşte aduc un plus imaginii României în străinătate, iar Campionatul European este o competiţie susţinută de toţi oamenii politici"

UPDATE 15.35 

Răzvan Burleanu, preşedinte FRF, pentru DolceSport

„Cred că, în primul rând, meritul este al lui Michel Platini, cel care a avut ideea acestui proiect şi este un susţinător al României şi al fotbalului românesc. Vă asigură că România va câştiga de pe urma organizării acestor meciuri, atât pe plan sportiv cât şi financiar. Vor câştiga şi suporterii români, care vor avea ocazia de a asista pe viu la un astfel de eveniment major din fotbal"

UPDATE 15.30 

Gino Iorgulescu, preşedintele LPF, pentru Mediafax

„Sunt foarte bucuros pentru această reuşită. Faptul că Bucureştiul se află printre oraşele care vor găzdui meciuri la Euro-2020 este numai meritul lui Mircea Sandu. El, din poziţia pe care o ocupă în cadrul Comitetului Executiv al UEFA, a adus şi finala Ligii Europa la Bucureşti, el a făcut posibil împreună cu cei de la Primăria Bucureşti să avem acum Arena Naţională şi tot el a făcut posibil şi această desemnare pentru Euro-2020"


image

Oraşe şi stadioane Euro 2020 

Semifinale şi finala:

Londra - Stadionul Wembley (90.000 de locuri), arenă nouă, construită în 2007

1 meci din sferturi şi 3 din grupe: 

Roma - Stadionul Olimpic (67. de locuri), arenă care va mai fi renovată până în 2017

Munchen - Allianz Arena (70.067 de locuri), stadion construit în 2005, va fi extins la 75.000 de locuri

Sankt Petersburg – Noua Zenit Arena (61.251 de locuri), lucrările vor fi finalizate în 2016 

Baku - Stadionul Olimpia Baku (68.000 de locuri), stadion nou, lucrările vor fi terminate în 2015

1 meci din optimi şi 3 din grupe: 

Amsterdam: Amsterdam ArenA (53.052 de locuri), arenă construită în 1996 

Bucureşti: Arena Naţională (55.000 de locuri), stadion construit în 2011

Budapesta: Noul Ferenc Puşkaş (68.156 de locuri), în fază de construcţie, lucrările vor fi terminate în 2018

Bilbao: San Mames (53.289 de locuri), lucrările vor fi terminate în 2015 

Bruxelles: Stadion nou, cu 50.-60.000 de locuri, lucrările vor fi terminate în 2018 

Copenhaga: Stadionul Parken (38.190 de locuri), arenă construită în 1992 

Dublin: Dublin Arena (51.711 de locuri), arenă construită în 2010

Glasgow: Hampden Park (51.472 de locuri), stadion care a fost renovat ultima oară în 2013


UPDATE 14.50 

Mircea Sandu, fost preşedinte FRF şi membru al Comitetului Executiv al UEFA, la DolceSport: 

E un mare succes al României şi al oraşului Bucureşti. Există deja un punct de lucru, s-a muncit foarte mult încă de anul trecut, când s-au obţinut devizele. Acum trebuie să fie respectate condiţiile din dosar. E nevoie de proiecte de investiţii în continuare, mai ales din partea Ministerului Transporturilor, din partea Guvernului, a celor din Turism. E nevoie de drumuri rapide, căi ferate rapide, telecomunicaţii, sunt multe de făcut. Dar e vorba de investiţii care vor rămâne acolo, pentru români, nu pleacă nicăieri...Dacă noua conducere va dori să rămân alături de acest proiect la care am contribuit, sunt dispus să particip în continuare". 

Victor Piţurcă, la DolceSport: 

E o mare realizare, nici nu mă gândeam. E meritul tuturor, dar 90 la sută succesul se datorează vechii conduceri a FRF. E un proiect la care se lucrează de mult timp. Dar şi noua conducere a făcut lobby".


UPDATE 14.30 

În urmă cu câteva zile, FRF anunţa pe site-ul oficial că, dacă Bucureştiul va câştiga organizarea de meciuri la CE 2020, iar tricolorii se vor califica, România va juca două meciuri din grupă la Bucureşti

UPDATE 14.10

Michel Platini, preşedintele UEFA, a desfăcut plicurile şi a făcut primele anunţuri. Pachetul final a revenit Londrei. 

Cele două semifinale şi finala de la Euro 2020 vor fi găzduite de Wembley.


Cele 4 pachete cu 3 meciuri din grupe şi unul din sferturi

Câştigătoare: Munchen, Baku, Sankt-Petersburg, Roma


Cele 8 pachete cu 3 meciuri din grupe şi unul din optimi:

Câştigătoare: Copenhaga, BUCUREŞTI, Amsterdam, Dublin, Bilbao, Bruxelles, Budapesta, Glasgow


Euro 2020, pe scurt: 

- Un European organizat de întreg continentul, o idee a lui Platini pentru a aniversa 60 de ani de la înfiinţarea UEFA

- 19 candidaturi (19 ţări) şi doar 13 locuri disponibile. Fiecare ţară participă cu un singur oraş (stadion)

- Meciuri împărţite în 13 pachete  - 12 standard şi 1 pentru finale. 

- 4 din cele standard conţin trei meciuri din grupe şi unul din sferturi, 8 au trei meciuri din grupe şi unul din optimi 

- Pentru pachetul pentru finale (cele două semifinale şi finală) şi-au depus candidaturile doar Munchen („Allianz Arena“) şi Londra („Wembley“)

- Romania a intrat în cursă cu „Arena Naţională“

- Toate ţările care vor câştiga organizare vor trebui să-şi câştige pe teren calificarea, în urma preliminariilor sau a Ligii Naţiunilor

- Dacă România va primi organizarea de meciuri la CE 2020, iar „tricolorii“ se vor califica la turneu, la Bucureşti 

- Votează membrii Comitetului Executiv al UEFA, însă doar cei care nu vin dintr-o ţară care şi-a despus o candidatură la un „pachet“  

- Există mai multe de vot. Iniţial se alege pachetul pentru finală, apoi cele 4 standard conţinând meciurile din grupele şi cele din sferturi, iar la final cele 8 cu partidele din grupe şi optimi


UPDATE 13.40

Gheorghe Chivorchian, secretar general al FRF, prezent la Geneva, în delegaţia României, a lăsat de înţeles că sunt mari şanse ca Bucureştiul să organizeze meciuri la Europeanul din 2020. 

„În cursul după-amiezii de azi se va lua decizia, dar după dineul de aseară sunt semne foarte bune pentru România“, a declarat Gheorghe Chivorchian, la DigiSport. 

De aceeaşi părere este şi Mircea Sandu, membru în Comitetul Executiv al UEFA, care nu va vota însă în cazul candidaturii României. „Sunt convins şi garantez că România va găzdui patru meciuri în 2020. Sigur, totul depinde şi de nişte voturi“, a anunţat Mircea Sandu la DigiSport.


„Euro pentru Europa“ este sloganul sub care UEFA a lansat campania pentru turneul final continental din 2020. De fapt, o idee a lui Michel Platini, încolţită în mintea preşedintelui forului european după Euro 2012 şi aprobată, ulterior, pe 6 decembrie 2012, într-un Comitet Executiv al UEFA.

În loc de un European organizat de o singură ţară sau în două (cum a fost cazul lui Euro 2012), cel de peste şase ani se va organiza în 13 state (!), urmând să fie un „memorabil festival al fotbalului“, cum l-a numit Platini. 

Practic, Euro 2020 înseamnă 13 ţări, 13 oraşe, 51 de meciuri şi un singur Campionat European. Prin acest concept, Platini dă şansa unor state care n-ar fi visat niciodată la organizarea unui European să ia o mică gustare din felul principal. Altfel, competiţia se roteşte la nesfârşit prin Franţa (în 2016 îl organizează pentru a treia oară, record) sau prin alte zone de pe „Bătrânul Continent“, cu o infrastructură dezvoltată. 

Meciuri împărţite pe „pachete“

În septembrie 2013, 32 de ţări şi-au exprimat interesul pentru ideea lui Platini. Doar că unele federaţii şi-au retras candidatura pe motive financiare, iar altele după ce şi-au dat seama că nu au şanse, în ciuda experienţei în organizare şi a infrastructurii. Asta după ce preşedintele UEFA a anunţat public că prioritatea sa personală este ca turneul să fie organizat de ţări care n-au mai găzduit niciodată competiţia. 

Aşa că, în cursa finală n-au mai rămas decât 19 state/oraşe (din care 11 n-au mai organizat niciodată un European). Printre ele şi România, care şi-a depus dosarul în septembrie 2013, intrând în cursă cu „Arena Naţională“, cea mai modernă arenă a ţării. 

Vineri, la Geneva, în urma unui vot al Comitetului Executiv al UEFA, vom afla marii câştigători. Potrivit strategiei gândite de UEFA, meciurile de la Euro 2020 vor fi împărţite în 13 „pachete“ diferite, cu 12 pachete „standard“, incluzând trei meciuri din grupă şi unul din primele faze eliminatorii (optimi şi sferturi), şi unul pentru „fazele finale“ (semifinale şi finală). 

Toate cele 19 ţări şi-au depus candidatura pentru pachetul standard (doar 12 vor câştiga) şi doar două, Anglia şi Germania, pentru cel de finale (din care doar una  va triumfa). 

În ambele cazuri, capitolul infrastructură a jucat un rol-cheie în depunerea şi aprobarea dosarelor, motiv pentru care „Arena Naţională“ n-a putut intra în joc pentru o semifinală sau finală de Euro 2020. Adică pachetul de „finale“. 

Cum ne vede UEFA

De altfel, UEFA a anunţaţ, în urmă cu câteva zile, concluziile rapoartelor legate de stadioanele care şi-au depus candidaturile. Iar cel legat de „Arena Naţională“ este relativ pozitiv. „Bucureştiul este legat suficient de toate marile destinaţii din Europa, atât pe uscat, cât şi aerian, în condiţiile în care la Euro 2020 aeroportul ar urma să joace rolul principal“, se scrie în respectivul raport, unde este menţionat şi faptul că „Arena Naţională“ a găzduit finala Ligii Europa din 2012. 

La puncte slabe sunt trecute însă şi „experienţa foarte limitată a Bucureştiului în ce priveşte găzduirea unor evenimente majore“, dar şi că nu sunt îndeplinite anumite condiţii impuse de forul fotbalistic european: insuficiente locuri de parcare, sau faptul că aeroportul, centrul oraşului şi stadionul sunt destul de prost conectate cu mijloacele de transport în comun. 

Potrivit unei informaţii publicate marţi pe site-ul frf.ro, dacă România va primi dreptul de a organiza meciuri la Euro 2020, iar naţionala se va califica în competiţie, două dintre partidele tricolorilor din faza grupelor s-ar disputa pe „Arena Naţională“.

Liga Naţiunilor şi calificarea la Euro 2020

Spre deosebire de turneele continentale obişnuite, cele 13 ţări care vor organiza Euro 2020 nu se vor califica direct la turneu, ci pe teren. La fel ca şi în cazul Euro 2016, în total vor fi prezente 24 de echipe în competiţie, însă doar 20 vor obţine biletele prin intermediul preliminariilor

Alte patru se vor califica în urma unei alte inovaţii marca UEFA, aşa-numita „Ligă a Naţiunilor“. O altă idee din epoca marketingului şi a supremaţiei televiziunilor. În premieră, începând cu toamna lui 2018, meciurile amicale interţări, din Europa, ar urma să fie înlocuite cu un turneu, care se va desfăşura bianual, şi la care vor participa toate cele 54 de naţionale membre UEFA. 

O competiţie amicală, dar căreia UEFA i-a oferit şi o miză. Respectivul turneu va fi alcătuit din patru divizii, de câte 12-14 echipe, pe baza coeficientului UEFA, împărţite ulterior în grupe de trei-patru echipe, care vor juca între ele, tur-retur, în perioada septembrie-decembrie 2018. Iar câştigătoarele fiecărei divizii le vor însoţi la Euro 2020 pe cele 20 de selecţionate calificate prin intermediul preliminariilor „tradiţionale“.

Cine votează şi cu cine ne luptăm

Deşi Comitetul Executiv al UEFA are 16 membri, în realitate, cei care vor lua decizia sunt doar şapte oameni! Mircea Sandu, în continuare membru în CEx al UEFA, până în 2015, la următoarele alegeri, nu are acum drept de vot. La fel ca niciunul dintre membrii CEx care provin dintr-o ţară care şi-a depus candidatura. Aşa că, din 16, rămân şapte (Şenez Erzik-Turcia, Mario Lefkaridis-Cipru, Grigori Surkis-Ucraina, Karen Espelund-Norvegia, Peter Gillieron-Elveţia, Frantisek Laurinec-Slovacia şi Michel Platini-Franţa). Rezultatele alegerilor vor fi făcute publice începând cu ora 14.00, de la Geneva. 

Potrivit regulamentului şi strategiei dorite de Platini de a acoperi întreg „Bătrânul Continent“ cu meciuri, anterior alegerilor s-a făcut şi o împărţire pe criterii regionale, care va conta, în primul rând, la desemnarea gazdelor case se luptă pentru „pachetele standard“. 

Ceea ce înseamnă, pentru Bucureşti şi România, o luptă directă cu arenele din jur, în speţă noul „Ferenc Puşkaş“ din Budapesta (încă neconstruit), „Vasil Levski“ din Sofia şi „Filip II Arena“, din Skopje. 

image
image

Vezi şi 

Finala Euro 2020 se va juca în Anglia sau Germania. UEFA decide pe 19 septembrie dacă şi Bucureştiul va găzdui meciuri

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite