Wozniacki a sărit la gâtul Yastremskăi, după ce a folosit „tactica murdară“ patentată chiar de Caroline: „E evident!“

Wozniacki a sărit la gâtul Yastremskăi, după ce a folosit „tactica murdară“ patentată chiar de Caroline: „E evident!“

Caroline Wozniacki s-a calificat în turul trei la Australian Open şi o va înfrunta mai departe pe tunisianca Ons Jabeur, care a legat la Melbourne victorii la Johanna Konta şi Caroline Garcia.

Caroline Wozniacki se agaţă cu dinţii de turneul de adio, reuşind să revină de două ori în partida cu Dayana Yastremska, pentru a se impune cu scorul de 7-5, 7-5, într-un maraton de peste două ore.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru că roata se întoarce mereu, daneza a simţit pe propria-i piele cum este ca adversara să ceară o pauză medicală într-un moment în care jocul curgea împotriva ei, fără vreun motiv evident - o tactică pe care Wozniacki a fost acuzată că ar fi folosit-o de mai multe ori de-a lungul carierei. Totuşi, Caroline a reuşit să facă în aşa fel încât acest lucru să nu se vadă pe tabelă. „Este evident că a încercat să-mi rupă ritmul. Şi la 4-5 nu cred că a fost nimic în neregulă, alerga perfect. Este un truc pe care l-a mai folosit în trecut, ştiam că va fi aşa“, a transmis, tranşant, campioana din 2018 de la Melbourne, care s-a folosit în mod similar de un „medical time-out“ în finala câştigată în faţa Simonei Halep, după trei game-uri câştigate consecutiv de româncă în decisiv.

Dayana Yastremska, 19 ani, a ameninţat să pună capăt carierei fostului număr unu mondial, luând un start rapid şi detaşându-se pe tabelă la 5-1. Caroline Wozniacki a revenit, a luat setul, apoi s-a văzut din nou condusă pe tabelă, după ce a luat doar un punct din 13 jucate în start de set doi. Cu două break-uri avantaj, Yastremska nu şi-a putut fructifica însă desprinderea nici în actul secund, văzându-se egalată la 4. Imediat după ce Wozniacki a preluat conducerea manşei, 5-4, sportiva din Ucraina a cerut intervenţia fizioterapeutului şi a mers la vestiare. Fanii de pe Rod Laver Arena au reacţionat imediat, aplaudând mai departe fiecare punct pierdut de Dayana, care nu mai departe de anul trecut, îi smulgea dintre degete titlul la Hua Hin australiencei Ajla Tomljanovic, destabilizând-o cu un „medical time-out“ similar, cerut în momentul în care era la un game distanţă de înfrângere, la 2-5 în decisiv.

Şi în faţa lui Wozniacki, la Melbourne, Yastremska a revenit cu forţe proaspete pe teren, salvând cinci mingi de break înainte ca daneza să îşi adjudece biletul pentru turul trei.

„Sunt emoţionată. Publicul chiar m-a susţinut şi le mulţumesc pentru asta“, a mai transmis Wozniacki, care a decis să se retragă la doar 29 de ani.

47 greşeli neforţate a comis Yastremska în duelul cu Wozniacki. Dayana nu a avut zi de pauză între meciurile din tururile 1 şi 2, fiind una dintre multele sportive ale căror meciuri au fost amânate marţi din cauza ploii. Reprezentanta Ucrainei a reuşit şi 36 de lovituri câştigătoare, însă câştig de cauză a avut daneza, cu un raport curat, cu 15 winners şi 15 unforced errors.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: