Wimbledon şi poveştile din iarbă. Ziua în care „Superba Gussie“ a introdus „vulgaritatea şi păcatul în tenis“

Wimbledon a fost şi rămâne turneul care impune cel mai strict cod vestimentar. Iar când cochetul turneu a văzut pe teren o jucătoare cu fustă scurtă ce lăsa la vedere, când şi când, ceea ce aducea a jartieră, spiritele s-au inflamat, iar Comitetul de Organizare a tunat, dând un verdict dur: „a adus vulgaritatea şi păcatul în tenis“.

Era ziua de 20 iunie 1949 şi lumea încă abia se dezmeticea după Al Doilea Război Mondial. Era a treia ediţie de întreceri post-război, iar 69 din totalul de 96 de sportive înscrise la start pe tabloul principal reprezentau fie Marea Britanie, fie Statele Unite. O singură reprezentantă a Franţei spărgea monopolul acestora pe lista cu doar opt capi de serie.

Când Gertrude Augusta Moran (SUA), cunoscută de o lume întreagă drept „Gussie“ Moran, a intrat în sanctuarul verde, pentru meciul din primul tur, părea că o bombă a nimerit din nou complexul de la All England Club, la fel ca pe 11 octombrie 1940. Unda de şoc era imensă, degetele jurnaliştilor scoteau scântei, iar oficialii - la fel de rigizi ca cei care peste mai bine de jumătate de veac aveau să interzică chiloţii roşii ai franţuzoaicei Tatiana Golovin, ori pantofii sport cu talpă portocalie ai lui Roger Federer, tăbăceau regulamentele şi listele cu reguli. Reprezentanţii turneului au găsit rapid formula pentru a condamna ceea ce vedeau: „a adus vulgaritatea şi păcatul în tenis“.

Ce păcat comisese Gussie Moran? Favorita patru a tabloului alesese o fustă scurtă pentru standardele vremii, corpul i se dezvăluia cum nu se mai întâmplase până atunci, iar în timpul jocului această fustă lăsa la vedere marginea dantelată a lenjeriei de corp.

Fotografii intraseră în agitaţie şi căutau poziţii cât mai joase pentru a surprinde cadre scandaloase.

Gussie trecea cu ceva dificultăţi de primul tur, 3-6, 6-2, 6-3, însă subiectul numărul unu era altul. Respectabila Associated Press nota: „Chilotii cu franjuri sunt foarte vizibili atunci când Gussie aleargă de-a lungul terenului sau sare pentru a executa o anumită lovitură”.

Sir Louis Greg, preşedinte la acel moment peste Wimbledon, declara intrigat că Moran a „atras atenţia asupra zonei sexuale”. Chiar şi Parlamentul Britanic s-a întrunit în şedinţă pentru a discuta „cazul”.

„Kournikova acelor ani“

Ziarele au poreclit-o pe americancă „Superba Gussie“. Ea avea să îşi amintească, peste ani: „Niciodată nu fusesem fata despre care să se scrie ceva acasă. Eram o fată banală. Dar atunci, revista <<Life>> a publicat o fotografie şi m-a numit <<Superba Gussie>>, iar britanicii au preluat-o bine de tot. Mă interesau acele haine în care să pot să joc tenis, nu să fac senzaţie şi categoric nu îmi doream ceva care să fie considerat de prost-gust. Îmi doream să câştig la Wimbledon mai mult decât orice!“. În cele din urmă însă, Gussie a ajuns să îşi creeze propria companie de design vestimentar.

Câştigător al Wimbledonului cu doi ani înaintea momentului care a făcut-o faimoasă pe Gussie Moran, americanul Jack  Kramer avea să declare în 2002: „Gussie era o Anna Kournikova a vremurilor sale. Era o femeie frumoasă, cu un corp frumos. Dacă ar fi jucat în era meciurilor televizate, cine ştie unde ar fi ajuns. Pentru că mai presus de orice, Gussie ştia să joace“. Avea un forehand puternic, dar cine mai vorbea şi despre asta?

23 de ani de ani de colaborare, şterşi!

Revoluţia fusese provocată de Teddy Tinling. Un apropiat al lui Suzanne Lenglen, Tinling avusese cu ani înainte o încercare timidă de a-şi construi propria carieră în tenis, însă avea să rămână în istorie ca designer, semnând ulterior echipamente de joc pentru sportive uriaşe, precum Martina Navratilova, Chris Evert, Evonne Goolagong sau Virginia Wade. Creaţiile sale au provocat constant normele din tenis, dar şi pe cele sociale.

Teddy Tinling. Foto: Gulliver / Getty Images

Tinling cunoştea perfect mediul de la Wimbledon, având în vedere faptul că fusese inclus în comitetul de organizare încă din 1927. Însă pe 20 iunie 1949, britanicii l-au dat afară, în ciuda celor 23 de ani de muncă impecabilă, interzicându-i accesul la turneu pentru următorii 33 de ani.

Tinling mărturisea pentru „The Times“: „Gussie nu a fost o revoluţionară. A purtat acea rochie din două motive: voia să arate bine, dar mai ales acea rochie mai scurtă o ajuta să se mişte mai lejer pe teren“.

Gussie Moran nu şi-a împlinit niciodată visul. Nu a câştigat Wimbledonul. S-a oprit în turul trei în 1949, iar un an mai târziu şi-a trecut în cont cel mai bun rezultat - un sfert de finală. Însă ziua de 20 iunie 1949 o lasă în cărţile de istorie ale celui mai vechi, mai sobru şi mai rigid dintre turneele din tenis. Poveştile ierbii pare-se că nu fuseseră niciodată până atunci mai frumoase.

Gussie Moran a murit pe 16 ianuarie 2013, la 89 de ani, după ce fusese diagnosticată cu cancer.

Wimbledon 2020 ar fi trebuit să dea start-joc în calificări, începând de luni. Al treilea turneu de Mare Şlem al sezonului a fost însă anulat, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, din cauza pandemiei de coronavirus.